MEC anunță că analizează posibilitatea ca elevii să revină în școli din semestrul al II-lea

elevi
StirilePROTV

Ministerul Educaţiei a precizat, luni, după apariţia în spaţiul public a unor informaţii conform cărora cursurile şcolare "faţă în faţă" s-ar putea relua în semestrul II, că încă nu a fost luată o decizie în acest sens.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis, luni, precizări, după ce în spaţiul public au apărut informaţii privind desfăşurarea/continuarea activităţii didactice în anul şcolar 2020-2021, transmite News.ro.

Ministerul a arătat că, în conformitate cu prevederile ordinului de ministru nr. 5.972/8.11.2020, începând din 9 noiembrie, au fost suspendate, pentru 30 de zile, activităţile didactice care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, liceal şi postliceal.

"Menţionăm că, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice care a generat decizia iniţială de suspendare şi de hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va analiza şi stabili modalităţile de continuare a activităţilor din învăţământul preuniversitar, iar opinia publică va fi informată în timp util", au afirmat reprezentanţii MEC.

Aceştia au amintit că, în perioada în care cursurile nu se pot desfăşura "faţă în faţă”, procesul didactic este organizat în sistem online, conform Metodologiei-cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.545/2020.

Citește și
Spania
Strategia anti-Covid a Spaniei „dă rezultate”. Cum au reușit ibericii să reducă rata de infectare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"În situaţiile în care procesul didactic întâmpină dificultăţi, inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ preuniversitar au obligaţia să asigure resursele educaţionale pentru elevii care nu au acces la tehnologie informaţională şi internet", a precizat MEC.

Orban: Ne dorim să deschidem școlile

 

Guvernul îşi doreşte redeschiderea şcolilor, a declarat, luni, premierul Ludovic Orban, care a subliniat că reluarea cursurilor în clase trebuie fundamentată pe argumente, în primul rând, de natură epidemiologică.

"Orice decizie legată de reluarea activităţii şcolare în clase trebuie fundamentată pe argumente, în primul rând, de natură epidemiologică, adică apărarea sănătăţii copiilor, a părinţilor lor, a bunicilor lor, pentru că realitatea este că marea majoritate a tinerilor sunt asimptomatici. Ei nu îşi dau seama şi transmit bolile către părinţi, către bunici, familie sau către persoane care pot fi mult mai vulnerabile. Noi am organizat şcoala în clase de asemenea natură încât riscul de infectare era mic, dar toate activităţile legate de şcoală au generat riscuri suplimentare de infectare. Sigur că ne dorim să deschidem şcolile, dar acest lucru nu se poate face decât pe baza unei analize foarte serioase din punct de vedere epidemiologic, astfel încât să existe riscuri minime de creştere a numărului de infectări (cu SARS-Cov-2)", a afirmat Orban, la sediul PNL.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
EMA: Un vaccin anti-COVID ar putea fi autorizat în Uniunea Europeană până la sfârșitul anului
EMA: Un vaccin anti-COVID ar putea fi autorizat în Uniunea Europeană până la sfârșitul anului

Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA) a anunţat luni că ar putea aproba primele vaccinuri împotriva COVID-19 până la sfârşitul anului sau începutul lui 2021.

Strategia anti-Covid a Spaniei „dă rezultate”. Cum au reușit ibericii să reducă rata de infectare
Strategia anti-Covid a Spaniei „dă rezultate”. Cum au reușit ibericii să reducă rata de infectare

Strategia Spaniei în faţa pandemiei de COVID-19 „dă rezultate”, a declarat duminică premierul spaniol Pedro Sanchez, prezentând planul de vaccinare al ţării sale pentru 2021, relatează AFP.

Coronavirus România, bilanț 23 noiembrie. 4.207 cazuri noi și 130 de decese
Coronavirus România, bilanț 23 noiembrie. 4.207 cazuri noi și 130 de decese

Coronavirus România, bilanț 23 noiembrie. Pe teritoriul României au fost confirmate 422.852 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 296.844 de pacienți au fost declarați vindecați.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.