Ministrul Educației, despre testele grilă la Bacalaureat și Evaluarea Națională 2020

×
Codul embed a fost copiat

Elevii care dau Bacalaureatul sau Evaluarea Națională în 2020 nu vor susține examene grilă, ci clasice, la fel ca anul trecut. Anunțul a fost făcut de noul ministru al Educației, Monica Anisie.

În schimb, profesorilor le-a transmis că va desființa toate hârtiile inutile și comisiile școlare.

Regulile pentru Bacalaureat 2020 și Evaluarea Națională 202 nu se vor schimba în timpul anului școlar, a anunțat chiar premierul Orban, care a povestit ce a pățit când avea băiatul în gimnaziu.

Ludovic Orban, prim-ministru: „Eu aveam băiatul în clasa a 8-a, era un anumit sistem cu media pe patru ani, o pondere, iar după ce mi-am determinat băiatul să învețe la toate materiile, să obțină note mari, m-am trezit în clasa a 8-a că s-a schimbat sistemul și a trebuit să îl susțin ca să se poată pregăti pentru examen”.

Anul trecut, la simulările pentru clasa a XI-a și a VII-a subiectele aveau 40% teste grilă. Teoretic, ele ar fi urmat să fie introduse la examenele de anul viitor, dar actualul ministru spune că nu e de acord cu acest proiect.

Citește și
lege scoala
Haos în Educație după ce s-a redus numărul de ore. De ce se tem profesorii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Monica Anisie, ministrul Educației: „Am criticat vehement aceste idei cu teste grilă, gândiți-va la teste grilă la limba română. Nici nu mă gândesc”

Regulamentele școlare și legile în vigoare obligă fiecare școală să înființeze cel puțin șapte comisii. Sunt profesori care participă la câte trei-patru. Mai sunt încă șapte comisii temporare, cum e cea pentru notare ritmică, frecvență și absenteism, sau pentru imaginea școlii.

Dar asta nu e tot - există alte opt comisii ocazionale în care sunt aceeași profesori - pentru orar, documente sau burse. Toate mănâncă inutil timpul oamenilor de la catedră, potrivit unui raport OECD din 2017”.

Monica Anisie, ministrul Educației: „Tăierea hârtiilor presupune și tăierea acestor comisii pentru că nu văd cu ce îmbunătățește predarea, învățarea, evaluarea că sunt eu într-o anumită comisie sau nu”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Reacţia unor experţi britanici în educaţie când au ajuns în şcolile din România
Reacţia unor experţi britanici în educaţie când au ajuns în şcolile din România

Cu un set de mături, borcane, pietre și boabe de fasole, dascălii pot preda matematică și alte materii, pe care elevul să le iubească.

Haos în Educație după ce s-a redus numărul de ore. De ce se tem profesorii
Haos în Educație după ce s-a redus numărul de ore. De ce se tem profesorii

Profesorii, părinţii, şi sindicatele din educaţie cer modificarea de urgenţă a legii votate marți de Parlament, care vizează reducerea orelor în şcoli.

Ministerul Educaţiei, anunț despre BAC 2020. Cum vor fi corectate lucrările elevilor
Ministerul Educaţiei, anunț despre BAC 2020. Cum vor fi corectate lucrările elevilor

Ministerul Educaţiei Naţionale a precizat că modalitatea de evaluare a lucrărilor candidaţilor la Bacalaureat nu va suferi modificări în 2020 şi că, în continuare, lucrările vor fi corectate încrucişat, în alte judeţe.

Calendarul examenului de Bacalaureat 2020, anunțat de Ministerul Educației
Calendarul examenului de Bacalaureat 2020, anunțat de Ministerul Educației

Ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz, a publicat vineri în Monitorul Oficial ordinul privind organizarea examenului de bacalaureat, potrvit edupedu.ro.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.