SUA vor construi în România un reactor nuclear mic. Un astfel de SMR alimentează submarinele nucleare și misiunile pe Marte

×
Codul embed a fost copiat

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, şi cel al României, Klaus Iohannis, au anunţat marţi planurile ce vizează construirea unui reactor modular mic (SMR), primul de acest tip, în România, în parteneriat cu firma americană NuScale Power.

Conform unui comunicat la Casei Albe, prin acest parteneriat cea mai recentă tehnologie nucleară civilă va fi adusă într-o parte critică a Europei.

"Parteneriatul va aduce tehnologia SMR în România, ceea ce va poziţiona tehnologia SUA în fruntea cursei globale pentru implementarea SMR. Acordul comercial va include o unitate NuScale cu 12 module, şi iniţial va crea peste 6.000 de locuri de muncă americane şi româneşti, având potenţial de a crea alte 30.000 de locuri de muncă dacă va fi extins proiectul. Dezvoltarea tehnologiei SMR va avea o contribuţie importantă la decarbonizarea sectorului energiei şi la emisii zero în viitor", se menţionează în comunicat.

SMR-urile sunt reactoare nucleare mici, cu o putere instalată de maxim 300 MW (spre comparație, un reactor de la Centrala Nucleară Cernavodă are peste 700 MW). Sunt tehnologii portabile și mobile, un astfel de reactor putând fi transportat cu un camion.

SMR-urile sunt folosite de SUA încă din anii '50, alimentând submarine nucleare, nave comerciale, spărgătoare de gheață; aceeași tehnologie este folosită în misiunile NASA de pe Marte. 

Citește și
nava, Rusia
Rusia a făcut paradă cu peste 50 de nave, inclusiv un submarin nuclear de ultimă generație
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un submarin nuclear american s-a ciocnit cu un obiect neidentificat în Marea Chinei de Sud
Un submarin nuclear american s-a ciocnit cu un obiect neidentificat în Marea Chinei de Sud

Un submarin nuclear american a lovit weekendul trecut un obiect neidentificat în timp ce patrula în Marea Chinei de Sud, o zonă revendicată pe scară largă de China, potrivit unor informaţii ale Marinei SUA şi unor surse independente, relatează, joi, AFP.

Rusia a făcut paradă cu peste 50 de nave, inclusiv un submarin nuclear de ultimă generație
Rusia a făcut paradă cu peste 50 de nave, inclusiv un submarin nuclear de ultimă generație

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat duminică, la o mare paradă navală la Sankt Petersburg, că flota rusă este capabilă să identifice şi să distrugă "orice ţintă", relatează France Presse şi EFE.

Bill Gates și Warren Buffett vor să contruiască un nou tip de reactor nuclear
Bill Gates și Warren Buffett vor să contruiască un nou tip de reactor nuclear

Bill Gates și Warren Buffett vor să colaboreze la un proiect și intenționează să construiască un nou tip de reactor nuclear.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.