Descoperire neaşteptată în vama Nădlac II. Ce au găsit polițiștii în compartimentele de marfă din 2 mașini

microbuz
Politia de Frontiera Romana

Cincizeci de cetăţeni străini au fost descoperiţi de poliţiştii de frontieră arădeni ascunşi în două mijloace de transport, în timp ce încercau să iasă ilegal din ţară.

Poliţia de Frontieră a transmis duminică, printr-un comunicat de presă, că în ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc şi un ceh, aflaţi la volanul unor autoutilitare şi microbuze înmatriculate în Turcia şi Cehia, scrie news.ro.

“Unul dintre şoferi transporta baterii auto pentru o societate comercială din Austria, iar celălalt se deplasa fără încărcătură către un stat din vestul Europei. În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al mijloacelor de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, în total, 50 de cetăţeni străini”, se arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră.

Sursa citată menţionează că persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan, India, Siria şi Bangladesh, unii dintre aceştia intraţi legal în ţara noastră în baza documentelor personale, alţii fiind solicitanţi de azil.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi pentru şoferi şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii depistaţi ascunşi.

Citește și
vama
Vama Nădlac 2, cel mai aglomerat punct de trecere a frontierei. Oamenii așteaptă și 120 de minute la coadă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cozi kilometrice la vama Nădlac 2. Peste 90.000 de persoane au trecut frontiera
Cozi kilometrice la vama Nădlac 2. Peste 90.000 de persoane au trecut frontiera

Vama Nadlac 2 s-a aglomerat din nou. Polițiștii de frontieră au deschis 10 benzi, însă chiar și așa cozile s-au întins pe aproape 2 kilometri.

Vama Nădlac 2, cel mai aglomerat punct de trecere a frontierei. Oamenii așteaptă și 120 de minute la coadă
Vama Nădlac 2, cel mai aglomerat punct de trecere a frontierei. Oamenii așteaptă și 120 de minute la coadă

Frontiera de vest a ţării s-a aglomerat din nou, la început de weekend. Cei care vor să iasă din ţară prin judeţul Arad aşteaptă şi trei ore ca să treacă graniţa. Trafic intens este şi la vămile din Satu Mare.

Arsenalul descoperit de polițiști într-un microbuz, în Vama Nădlac II. De unde venea șoferul. FOTO
Arsenalul descoperit de polițiști într-un microbuz, în Vama Nădlac II. De unde venea șoferul. FOTO

Mai multe puşti şi pistoale au fost descoperite la intrarea în ţară prin Vama Nădlac II, în noaptea de marţi spre miercuri, ascunse sub banchetă într-un microbuz înmatriculat în Bulgaria, şoferul fiind cercetat penal.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.