Vremea se răcește în toată țara și vin ploile. Zonele în care apare și gerul

×
Codul embed a fost copiat

Vremea se răcește astăzi, mai cu seamă în jumătatea sud-estică a țării. Norii apar aproape peste tot. O să plouă în sud-vest și pe la munte, dar s-ar putea să cadă 2...3 stropi de ploaie și în celelalte zone.

 

Maximele pleacă de la 10 grade în depresiuni și ajung pe la 18...19 grade în sudul tarii.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici avem înnorări și ceață în primele ore ale zile; scurte momente cu soare mai târziu și cel mult 16...17 grade în termometre. Vineri s-au atins valori de vară, chiar 29 de grade în Călărași.

Temperaturile scad și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei. După cele 24 de grade înregistrate ieri, astăzi vor fi cel mult 16 grade, dar și acestea sunt temperaturi mai ridicate decât ar fi normal.

Citește și
Vremea, 26 octombrie 2021. Zi însorită, dar rece, în cea mai mare parte a țării
De când vor reveni temperaturile la normal. Anunțul meteorologilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dimineața sunt condiții de ceață și burniță, apoi se arată un pic soarele, iar în zonele mai înalte s-ar putea să picure trecător.

Un aer mai rece pătrunde astăzi și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina.

Temperaturile pierd chiar și 8...9 grade față de ziua trecută, norii apar frecvent și o să plouă din când în când, mai ales pe la munte.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș ne-așteaptă o zi destul de plăcută. Scăpăm de ploi, se mai împrăștie și norii, iar maximele ajung pe la 13...14 grade. Urmează o noapte mai rece, cu temperaturi apropiate de zero grade.

Vremea se îndreaptă astăzi și în ținuturile vestice, pe unde a plouat destul de mult.

Cerul va fi însă destul de înnorat, iar temperaturile nu vor trece de 12...13 grade.

În Transilvania nu prea zărim soarele, vin și câteva ploi slabe, trecătoare și se răcește simțitor. Ieri a fost neobișnuit de cald și s-au înregistrat și 25 de grade în Brașov; astăzi, maximele se opresc pe la 14 grade.

Răcirea vremii se simte și în zona Olteniei, dar încă avem valori peste mediile perioadei, de la 15 la 18 grade. Va domina atmosfera închisă și o să plouă în mai multe reprize pe parcursul zilei.

Și în ținuturile sudice se înnorează din când în când, s-ar putea să vină și 2...3 stropi de ploaie, iar temperaturile, mult mai scăzute decât ieri, se opresc pe la 18...19 grade.

 

Vremea în țară

 

Și la noapte vor fi înnorări în cea mai mare parte a țării; s-ar putea să mai plouă puțin în sud-vest și în centru, iar în zonele joase e posibil să apară din nou ceața.

Temperaturile scad față de noaptea trecută, iar cel mai frig va fi în Bucovina, pe unde se vor înregistra - 3 grade. Valori negative găsim și în depresiunile din estul Transilvaniei, în timp ce pe litoral vor fi în jur de 11 grade.

Duminică rămâne cu atmosfera schimbătoare, iar spre seară o să plouă în vestul și nord-vestul țării. Mâine-noapte, ploile ajung și în nord, centru și la munte, iar în nordul Carpaților Orientali, la altitudini mari, apare lapovița.

Până atunci, avem ceață și burniță dimineața pe la câmpie; un pic de soare pe timpul zilei și maxime cuprinse între 11 și 19 grade. Cel mai răcoare va fi în Maramureș, iar cele mai ridicate temperaturi se vor înregistra în Lunca Dunării.

Luni, se încălzește în sud și în sud-est, dar în celelalte regiuni găsim temperaturi potrivite momentului. Ploile continuă în vest, nord și centru, iar pe seară ajung și în sudul și estul țării. Pe crestele montane apare lapovița.

Marți ne-așteaptă o zi destul de neplăcută, cu cer noros și ploi în majoritatea zonelor. Vântul se intensifică în sud și în sud-est, iar temperaturile ajung la valori normale în toată țara și o să avem cel mult 14 grade pe la prânz.

 

Vremea în București

 

În București, avem vreme schimbătoare, destul de mulți nori, dar e puțin probabil să plouă. Se răcește față de ieri, când am avut 25 de grade. Maxima se oprește la 18 grade- o valoare de luna octombrie.

Și duminică se înnorează din când în când, apare trecător și soarele, iar temperatura mai scade puțin și o să avem 15...16 grade pe la amiază.

Luni, se încălzește și maxima ajunge pe la 20 de grade. Vântul devine ceva mai activ; dimineața apar ceva condiții de ceață, iar pe seară și noaptea este posibil să plouă.

Marți, se răcește din nou, dar de această dată ajungem la normal cu temperaturile. O să avem o maximă de 12 de grade, cer acoperit, câteva reprize de ploaie și un vânt destul de insistent.

 

Vremea la munte

 

Temperaturile scad și în zonele de munte, dar tot va fi mai cald decât în mod obișnuit. O să avem o zi cam mohorâtă, cu ploi, mai ales în Orientali și în Carpații de Curbură.

Duminică se încălzește ușor și o să avem atmosferă schimbătoare în prima parte a zilei. Apoi, vin ploile, mai întâi în Carpații Occidentali, iar noaptea și în celelalte masive.

Începem o nouă săptămână cu vreme închisă și ploi în cea mai mare parte a zonei montane. Pe creste se intensifica vântul, iar în zona înaltă din Carpații Orientali o să fie lapoviță și ninsoare.

Marți, se răcește și o să plouă aproape peste tot. Vântul rămâne destul de intens în zonele de creastă, pe unde mai apar ceva condiții de lapoviță și ninsoare.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Vremea astăzi, 5 noiembrie. Temperaturi neobișnuit de ridicate în jumătatea sud-estică
Vremea astăzi, 5 noiembrie. Temperaturi neobișnuit de ridicate în jumătatea sud-estică

Vineri, vremea rămâne neobișnuit de caldă în jumătatea sud-estică, dar în rest, temperaturile coboară spre normal. O să plouă în vest, nord și centru iar în sud și în est, apare ceața dimineață, însă mai târziu se înseninează.

De când vor reveni temperaturile la normal. Anunțul meteorologilor
De când vor reveni temperaturile la normal. Anunțul meteorologilor

În cea mai mare parte a țării ne-am bucurat de 20 de grade în aer, și de un soare incredibil, pentru o zi de noiembrie.

Vremea azi, 4 noiembrie. O să plouă, dar temperaturile sunt demne de octombrie
Vremea azi, 4 noiembrie. O să plouă, dar temperaturile sunt demne de octombrie

Joi, se face mult mai cald decât ar fi normal, dar vântul are intensificări în multe zone, iar prin vest și nord-vest o să plouă puțin. Maximele pleacă de la 17 grade în Bucovina și ating 23, poate 24 de grade în vestul și centrul țării.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.