Vremea azi, 18 iulie. Maximele ating 34 de grade, dar în vest va ploua mult

×
Codul embed a fost copiat

Sâmbătă, o să avem soare și atmosferă toridă în estul și sud-estul țării, dar în jumătatea vestică o să plouă destul de mult și se pot acumula chiar și 80 de litri de apă pe metru pătrat.

Maximele pleacă de la 19 grade în Dealurile de Vest și ating 34 de grade prin sud-est.

Vremea în fiecare regiune

 

În Dobrogea și Bărăgan, găsim soare și atmosferă înăbușitoare la orele amiezei. Se pornește și vântul, iar în zona Bărăganului temperaturile se apropie de pragul caniculei. Pe litoral va fi însă mai bine: se vor înregistra cel mult 27...28 de grade.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei se face mai cald decât ieri. Maximele ajung pe la 31...32 de grade. Nu sunt anunțate ploi, iar peste noapte se ating și 19 grade.

Citește și
canicula, vremea
Vremea azi, 16 iulie. Prognoza pentru București și țară - maximele pot atinge 32 de grade
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, găsim atmosferă destul de plăcută, soare cu nori și temperaturi ce urcă spre 30...31 de grade. În zonele mai înalte vor fi și perioade cu ploi zgomotoase, destul de consistente.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, avem atmosferă schimbătoare. Norii apar destul de des și vor aduce mai multe reprize de ploaie. Se pot aduna 40... 50 l/mp, iar pe râurile din zonă crește riscul de inundații. Maximele se opresc pe la 24...25 de grade.

Ploi zdravene sunt anunțate și în ținuturile vestice. Se arată și soarele din când în când, iar aversele vor fi însoțite de fenomene violente și vor lăsa cantități mari de apă. Și hidrologii au emis cod portocaliu de inundații, valabil până luni la amiază.

În Transilvania, atmosfera va fi plăcută între două reprize de ploaie, dar și aici se vor strânge cantități importante de apă, mai ales în zona de munte și în partea vestică a provinciei. 

În Oltenia, găsim vreme instabilă și ploi abundente. Aversele pot lăsa în urmă și 80 l/mp în nordul provinciei, iar pe râurile din zonă este risc mare de depășire a cotelor de apărare. Temperaturile scad față de ieri.

Am ajuns în sud, unde lucrurile stau cu mult mai bine. Încălzirea continuă, ploile nu prea apar, iar vântul devine mai insistent.

Vremea în București

 

În Bcuresti, avem o zi însorită și o amiază călduroasă, cu 33 de grade, la umbră. Vântul prinde putere și va ajunge la viteze de 40...45 Km/h.

Vremea la munte și la mare

 

La munte, weekendul aduce multă instabilitate, vijelii și grindină, iar aversele vor fi destul de abundente. În vestul Meridionalilor se pot aduna și 80 de litri de apă pe metru pătrat. Temperaturile rămân la nivelul celor de ieri.

Pe litoral, găsim vreme frumoasă și temperaturi agreabile. Vântul rămâne activ, marea va fi destul de agitată, iar pe plajă se vor înregiatra 27...28 de grade.

Vremea în următoarele zile

 

Mâine, instabilitatea și aversele cuprind jumătatea vestică, se pot strânge 40 l/mp, ba chiar 60 l/mp în sud-vestul țării.

Prin est și sud-est, o să avem timp frumos, temperaturi ridicate și ploi sporadice.

Și luni o să mai plouă. Atmosfera va fi schimbătoare, ploile apar la munte și local în celelalte zone, dar către seară, cerul se înseninează.

Marți, vremea se încălzește, maximele urcă până la 34 de grade la umbră, iar după-amiaza aduce ploi la munte și în zonele intracarpatice. În rest, soare și atmosferă înăbușitoare.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 17 iulie. Prognoza pentru București și țară - maximele ajung la 33 de grade
Vremea azi, 17 iulie. Prognoza pentru București și țară - maximele ajung la 33 de grade

Vineri se răcoreşte în vest şi în nord, pe unde vin şi ceva ploi. În rest, avem vreme frumoasă şi o amiază călduroasă în ţinuturile sudice. Maximele pleacă de la 22 de grade în Dealurile de Vest şi ajung pe la 33 de grade în Lunca Dunării.

Vremea azi, 16 iulie. Prognoza pentru București și țară - maximele pot atinge 32 de grade
Vremea azi, 16 iulie. Prognoza pentru București și țară - maximele pot atinge 32 de grade

Vremea azi, 16 iulie. Joi o să avem vreme caldă şi frumoasă, cu ceva ploi în a doua parte a zilei în Moldova, Transilvania şi prin sudul ţării.

Vremea azi, 15 iulie. Prognoza pentru București și țară. Căldura revine în regiunile sudice
Vremea azi, 15 iulie. Prognoza pentru București și țară. Căldura revine în regiunile sudice

Miercuri, mai cresc temperaturile și căldura revine în regiunile sudice. Vom avea soare cam peste tot și doar la deal și la munte sunt anunțate înnorări și ploi de scurtă durată.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.