Vremea azi, 17 august. Căldura se mai domoleşte în vest şi în nord-vest

×
Codul embed a fost copiat

Marți, căldura se mai domoleşte în vest şi în nord-vest, dar în celelalte zone se anunţă încă o zi fierbinte, cu maxime ce ating 40 de grade la umbră în Lunca Dunării.

Totodată, instabilitatea se extinde dinspre vest şi cuprinde multe zone.

Vremea în fiecare regiune

 

 

În Dobrogea şi Bărăgan, pe unde avem cer senin, iar căldura se intensifică. În zona Bărăganului găsim caniculă şi disconfort termic foarte pronunţat şi doar pe litoral avem temperaturi sub 30 de grade Celsius.

La fel va fi şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei: mult soare şi o amiază caniculară, cu multă zăpuşeală. Temperaturile urcă până la 36 de grade, dar e posibil să resimţim valori în jur de 40 de grade.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina avem tot canicula şi un aer greu de respirat la orele amiezii. Mai către seară o să fie perioade cu averse, descărcări electrice, vânt intens şi grindină şi se vor strânge cantităţi foarte mari de apă.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş se mai răcoreşte şi nu vom avea mai mult de 32 de grade. În a doua parte a zilei se anunţă vijelii puternice şi ploi torenţiale, care vor aduce peste 60 de litri de apă pe metru pătrat.

Temperaturile scad şi în ţinuturile vestice, pe unde, după cele 38 de grade înregistrate luni, marți nu vor fi mai mult de 32. După orele prânzului, însă, norii se înmulţesc, vântul se înteţeşte şi poate atinge viteze de peste 80 de km/h, iar aversele pot lăsa în urmă 40...60 de litri de apă pe metru pătrat, în intervale scurte de timp.

În Transilvania va fi foarte cald, iar atmosferea va fi înăbuşitoare. În depresiuni vor fi 34 de grade, iar în vestul provinciei vorbim, din nou, de caniculă. După-amiaza, şi pe-aici se-aduna norii şi vin ploi torenţiale, însoţite de tunete, fulgere, căderi de grindină şi vijelii puternice.

Căldura greu de suportat găsim şi în Oltenia, soare dogoritor şi până la 38 de grade la umbră. Spre seară creşte instabilitatea, iar marți noapte sunt anunţate averse însoţite de descărcări electrice şi vânt intens.

În ţinuturile sudice se anunţă o zi de foc, cu temperaturi de 39...40 de grade la umbră, în Lunca Dunării. Atmosfera devine sufocantă la orele amiezii, dar la noapte ploile ajung şi pe-aici.

Vremea în București

 


În Bucureşti urmează încă o zi fierbinte, cu 37 de grade la umbră, multă zăpuşeală şi un disconfort termic foarte pronunţat. Urmează o noapte liniştită, senină, cu o minimă de 20 grade, dar miercuri, în zori, s-ar putea să apară câţiva nori de ploaie.

Vremea la munte

 

 

La munte avem tot vreme caldă, însă după-amiaza încep să apară ploile: mai întâi în Carpaţii Occidentali, apoi şi în celelate masive. Vor fi averse abundente, cu tunete, fulgere şi rafale puternice de vânt. Cantităţile de apă ar putea depăşi 50 de litri pe metru pătrat şi vor fi condiţii de grindină.

Vremea pe litoral

 

 

Pe litoral găsim vreme frumoasă şi condiţii excelente de plajă: cer senin, briză activă şi până la 28...29 de grade prin staţiuni. La fel ca în zilele trecute, apa mării va avea în jur de 25 de grade.

Vremea în următoarele zile

 

 

 

Marți, temperaturile scad în vest şi în nord-vest, dar în celelalte zone căldura va fi greu de suportat. Instabilitatea cuprinde treptat vestul, nordul şi centrul ţării, pe unde apar ploi torenţiale şi fenomene severe.

Miercuri, se răcoreşte peste tot. O să avem cel mult 32 de grade în sud-est, pe unde se mai simte disconfortul termic. O să plouă în sud, în est, în centru şi la munte. Vor fi din nou averse abundente, cu descărcări electrice, grindină şi vijelii. În vestul ţării mai apar câţiva nori de ploaie dimineaţa, apoi se arată soarele.

Joi, vremea frumoasă cuprinde aproape toată ţara. Doar în sud şi la munte s-ar putea să mai vină o ploaie de scurtă durată, iar vântul va sufla mai tare în sud-est. În rest, avem atmosfera însorită, dar dimineaţă va fi răcoare, mai ales în nord şi în centru.

Ziua de vineri ne aduce vreme bună, soare şi câțiva stropi de ploaie, după-amiază, în zonele de munte. Se încălzeşte uşor, iar în sud-vest şi în sudul extrem o să avem o amiază călduroasă, cu până la 34 de grade în termometre.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Caniculă și furtuni puternice. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni
Caniculă și furtuni puternice. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Canicula și furtuni. Cam așa o să arate vremea în următoarele două săptămâni, conform prognozei pentru intervalul 16 - 29 august, publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.