Vremea astăzi, 7 decembrie. Cod galben de ninsori în aproape toată țara

×
Codul embed a fost copiat

Vremea astăzi, 7 decembrie. O să ningă destul de serios în multe zone din țară, iar până mâine, la ora 18, avem o avertizare de ninsori și viscol.

Astăzi precipitațiile apar aproape peste tot și vor lăsa în urmă peste 15-30 de litri de apă pe metru pătrat. Vorbim despre ploi, ninsori și lapoviță, iar în zona Moldovei și pe crestele montane va fi viscol. Maximele pleacă de la minus 1 gad în zona Bucovinei și ajung pe la 14 grade pe litoral.

Vremea pe regiuni

În Dobrogea și în Bărăgan vor fi înnorări persistente, însă temperaturile rămân ridicate pentru data din calendar. O să plouă, iar din a doua parte a zilei se întețește vântul, care va sufla cu peste 55 de km/h.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei prindem tot o zi mohorâtă, cu temperaturi apropiate de normalul perioadei. Și pe-aici predomină ploile, care, pe spații mici, vor lăsa în urmă peste 30 de litri de apă pe metru pătrat.

Vreme închisă găsim și în nordul Moldovei și în Bucovina, pe unde va ninge destul de abundent și se vor strânge cantități însemnate de apă. Se va forma polei, iar în zona Bucovinei va fi foarte frig și vom avea cel mult zero grade. După-amiază vântul prinde putere și va viscoli ninsoarea cu viteze de 45-55 de km/h.

Citește și
meteo toamna umbrela ploaie
Vremea azi, 6 decembrie. Temperaturi neobișnuite pentru luna decembrie. Maximele zilei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Transilvaniei și în Maramureș vorbim despre ninsori și lapoviță, care pot lăsa în urmă peste 15 litri de apă pe metru pătrat. În zonele de deal și de munte se va depune strat consistent de zăpadă, iar la altitudini mari va fi viscol.

În ținuturile vestice precipitațiile apar îndeosebi în regiunile mai înalte, pe unde va ninge destul de serios. Temperaturile rămân la valori similare cu cele de ieri și nu vom avea mai mult de 4 grade Celsius.

În Transilvania vor fi ninsori, o să cadă lapoviță și se va forma polei, așa că mare atenție dacă plecați la drum cu mașina! La munte va ninge consistent, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va viscoli ninsoarea de pe creste. În zona Miercurea Ciuc nu vom avea mai mult de 1 grad Celsius, în timp ce la Brașov temperaturile urcă până la 5 grade.

În Oltenia, în schimb, o să plouă destul de mult și se vor acumula cantități însemnate de apă. Pe-aici maximele ating 6-7 grade, valori apropiate de cele normale pentru acest moment al anului.

Cam la fel va fi vremea și în ținuturile sudice: cerul rămâne acoperit pe tot parcursul zilei, iar ploile vor lăsa în urmă peste 30 de litri de apă pe metru pătrat. La fel ca ieri, cele mai mari temperaturi se vor înregistra în zonele de deal, pe unde se vor ating 8 grade Celsius.

Vremea în București

În București înnorările persistă și o să plouă. Se vor strânge peste 15 litri de apă pe metru pătrat, iar după prânz vor fi cel mult 8 grade. Pe seară și la noapte vântul prinde putere, iar minima atinge 4 grade.

Vremea la munte

La munte se răcește ușor și prindem vreme închisă. Vor fi ninsori și lapoviță, se va depune strat consistent de zăpadă, iar cantitățile de apă vor depăși 20 de litri pe metru pătrat. În a doua parte a zilei se întețește vântul, care va viscoli ninsoarea cu viteze de peste 55 de km/h.

Vremea în următoarele zile

Vremea în București

În București, astăzi, înnorările persistă, o să ploua și se vor strânge peste 15 litri de apă pe metru pătrat. Pe seară și în noaptea următoare se întețește vântul, iar după prânz vor fi cel mult 8 grade Celsius.

Miercuri atmosfera se menține închisă și o să mai picure trecător. Vântul va fi activ și se mai răcește puțin.

Joi prindem vreme mai bună. E drept că dimineață apar ceva condiții de ceață, dar mai apoi iese soarele și temperatura urcă până la 8 grade.

Vineri vremea devine neobișnuit de caldă pentru acest moment al anului, iar maxima atinge 11 grade. Vor fi, însă, înnorări și o să plouă în cea mai mare parte a zilei.

Vremea la munte

La munte astăzi se răcește ușor și prindem vreme închisă. Vor fi ninsori și lapoviță, se va depune strat consistent de zăpadă, iar cantitățile de apă vor depăși 20 de litri pe metru pătrat. În a doua parte a zilei se întețește vântul, care va viscoli ninsoarea cu viteze de peste 55 de km/h.

Miercuri înnorările persistă și temperaturile mai scad puțin. O să ningă îndeosebi în Meridionali și în Orientali, iar în zona Carpaților de Curbură va fi viscol.

Joi atmosfera devine caldă pentru această perioadă. În Occidentali și în vestul Meridionalilor norii se înmulțesc și o să plouă sau o să cadă lapoviță, dar în rest prindem vreme mai bună. Pe crestele masivelor sudice, vântul va sufla cu rafale de peste 80 de km/h.

Vineri temperaturile continuă să crească. Vor fi înnorări, precipitațiile apar sub toate formele, iar vântul are unele intensificări pe creste.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prognoza meteo pe următoarele 2 săptămâni. Vremea va intra într-un proces de răcire
Prognoza meteo pe următoarele 2 săptămâni. Vremea va intra într-un proces de răcire

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vremea va intra într-un proces de răcire în următoarele zile, la nivelul întregii ţări.

Vremea azi, 6 decembrie. Temperaturi neobișnuite pentru luna decembrie. Maximele zilei
Vremea azi, 6 decembrie. Temperaturi neobișnuite pentru luna decembrie. Maximele zilei

Astăzi se încălzește și vremea devină caldă în sud-estul țării pe unde se ating 16 grade, iar cele mai scăzute temperaturi de 1-2 grade, se ating tot în Bucovina.

Vremea azi, 5 decembrie. Temperaturile ajung la normal în cea mai mare parte a țării. Unde sunt așteptate ploi și ninsori
Vremea azi, 5 decembrie. Temperaturile ajung la normal în cea mai mare parte a țării. Unde sunt așteptate ploi și ninsori

Astăzi se încălzește ușor și temperaturile ajung la normal în cea mai mare parte a țării. Ploile vin în vest, în sud-vest, iar în zona Maramureșului, dimineața va ninge, apoi vor predomina ploile.

Vremea azi, 4 decembrie. Temperaturi scăzute în toată țara. Maximele zilei
Vremea azi, 4 decembrie. Temperaturi scăzute în toată țara. Maximele zilei

Vremea se răcește sâmbătă în toată țara. O să mai plouă puțin în ținuturile sudice, iar în zona montană de aici vor fi ninsori slabe, trecătoare. În rest, găsim vreme mai bună și maxime de la zero grade în depresiuni, până la 7 grade pe litoral.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.