Vremea astăzi, 5 mai. Unde vom avea ploi și cum va fi vremea în weekend

×
Codul embed a fost copiat

Joi avem soare și vreme bună, iar în vest și în sud-vest va fi mai cald decât ar trebui. După-amiază, la munte și în Transilvania vin averse torențiale, s-ar putea să cadă grindină, iar vântul va avea unele răbufniri pe partea sud-estică.

Maximele pleacă de la 14 grade la malul marii și ating 25, 26 de grade în Banat și în Oltenia.

Cum va fi vremea în fiecare regiune din România joi, 5 mai

În Dobrogea și cu Bărăgan avem atmosferă însorită. Se întețește însă vântul, iar pe litoral temperaturile rămân modeste: vor fi doar 14-16 grade, în timp ce în rest maximele ating 20-22 de grade.

În Moldova sudică și în nordul Munteniei găsim soare, vreme bună și temperaturi potrivite pentru începutul lunii mai. Se vor înregistra 22 de grade și atmosfera devine foarte plăcută după prânz.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina urmează o zi frumoasă. Norii apar sporadic, nici vântul nu pune probleme, iar maximele vor fi de la 17 grade în Bucovina până la 20 de grade în Bacău.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, după-amiază se adună norii și s-ar putea să vină o ploaie de scurtă durata. Până atunci domină atmosfera cu soare și temperaturile urcă până la 23 de grade în Maramureș, pe la Satu Mare.

În ținuturile vestice ploile apar tot în a doua parte a zilei, îndeosebi în zonele montane. Pe-aici se vor strânge peste 15 litri de apă pe metru pătrat și sunt condiții de grindină. Vremea devine caldă pentru data din calendar și, în Banat, avem temperaturi de vară.

În Transilvania ziua începe cu soare, dar după orele amiezii vin câteva averse, mai ales la munte, în zona Meridionalilor. Vor fi însoțite de fenomene electrice și vor lasă în urmă cantități mari de apă. S-ar putea să cadă și grindină, iar temperaturile ating 23 de grade pe la Alba Iulia.

În Oltenia se anunță o zi plăcută, cu soare și câțiva stropi de ploaie după prânz, în regiunile mai înalte. În restul provinciei norii apar destul de rar și maximele ajung la 26 de grade.

În sudul țării soarele strălucește în cea mai mare parte a zilei. Nu vorbim deloc despre ploi, iar temperaturile se opresc la 23 de grade în Lunca Dunării.

În București domină atmosfera însorită, vântul adie plăcut, iar maxima va fi de 23 de grade - o valoare normală pentru acest moment al anului. La noapte se înseninează complet și minima atinge nouă grade.

La munte prindem vreme schimbătoare. Norii se înmulțesc după orele prânzului când, îndeosebi în Meridionali și în Occidentali, vin câteva averse torențiale, cu tunete și fulgere și vor fi și condiții de grindină. Se vor acumula peste 15 litri de apă pe metru pătrat, iar vântul se întețește pe timpul ploilor.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

Vineri se încălzește în toată jumătatea vestică și temperaturile urcă până la 27 de grade în Banat.

După-amiază se înnorează și mai vin ceva averse, dar pe zone restrânse, la deal, la munte, poate și în nord-vest și centru. Vor fi și ploi torențiale și condiții de grindină.

Sâmbătă temperaturile scad ușor. Aversele revin după prânz în nord-vestul țării și în zonele montane. În rest găsim vreme frumoasă și un vânt mai intens în sudul Banatului și în nordul Moldovei.

Duminică o să plouă în nordul țării și la munte și vorbim despre averse locale, cu descărcări electrice. În celelalte regiuni avem soare, atmosferă plăcută și temperaturi normale pentru această perioadă.

CITEȘTE ȘI: Avertisment pentru toate țările lumii, după ce în Pakistan și în India temperatura a ajuns la 50 de grade Celsius

Măsură fără precedent. Orașul cu 6 milioane de locuitori care va avea apa raționalizată

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.