Cod galben de ploi în zeci de județe, până joi seara. Care sunt zonele vizate

Cod galben de ploi şi vijelii în mare parte a ţării, până sâmbătă seara
iStock

Meteorologii au emis, miercuri, o informare de instabilitate atmosferică valabilă până joi la ora 23.00.

 

În zeci de judeţe va fi cod galben, urmând a se înregistra precipitaţii abundente, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină.

Potrivit meteorologilor, îndeosebi după-amiaza şi noaptea, vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării.

”Se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp şi izolat 35...40 l/mp. În după-amiaza zilei de miercuri (31 iulie) disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, în regiunile vestice, sudice, sud-estice şi izolat în restul teritoriului. Local în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea continentală va fi caniculă”, au transmis meteorologii, potrivit News.ro

Citește și
Vremea la mare
Vremea 30 iulie 2019. Temperaturile ajung la 30 de grade pe litoral
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit acestora, miercuri, între orele 15.00 şi 23.00, va fi cod galben în zonele de munte, precum şi în Crişana, Banat, jumătatea de nord a Munteniei şi a Olteniei, local în Transilvania şi nordul Moldovei.

”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp”, au mai transmis meteorologii.

De asemenea, aceştia au precizat că, de miercuri de la ora 23.00, până joi la ora 11.00, va fi cod galben în Crişana, cea mai mare parte a Munteniei şi a Transilvaniei, precum şi zonele de munte.

”Vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp”, se arată în avertizarea meteo.

Meteorologii anunţă că instabilitatea va persista până joi, la ora 23.00.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea 31 iulie 2019. Caniculă urmată de ploi şi vijelii
Vremea 31 iulie 2019. Caniculă urmată de ploi şi vijelii

Vremea 31 iulie 2019. Schimbări frecvente în acesta săptămână: se face foarte cald, apoi se răcoreşte şi apar ploi torenţiale în multe zone din ţară. Ziua de astăzi ne-aduce vreme călduroasă în cea mai mare parte a ţării.

Vremea 30 iulie 2019. Temperaturile ajung la 30 de grade pe litoral
Vremea 30 iulie 2019. Temperaturile ajung la 30 de grade pe litoral

Marți, vremea se încălzeşte din nou, va fi soare, dar pe seară vin alte averse în centru şi nord. Maximele ajung la 28 de grade în depresiuni şi la 34 de grade în Moldova.

ANM: Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni
ANM: Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Vremea se va răcori ușor la finalul sătămânii, în majoritatea regiunilor țării, iar în intervalul 31 iulie - 4 august se vor manifesta instabilități atmosferice, informează ANM, în prognoza pe două săptămâni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.