Poliția de frontieră a oprit intrarea în România a peste 30 de tone de deșeuri. Din ce țară au fost trimise la noi

deseuri
Politia de Frontiera Romana

Poliţiştii de frontieră din judeţul Bihor, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii de Mediu,au oprit, în ultimele 24 de ore, intrarea în ţară a două TIR-uri încărcate cu peste 30 de tone de deşeuri.

 

Este vorba despre tonere şi imprimate, pentru care şoferii nu au putut prezenta documentele prevăzute de lege necesare transferului unor astfel de materiale.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare, conduse de cetăţeni români. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, tonere imprimate, de la diferite societăţi comerciale din Italia şi pentru firme din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu”, se arată într-un comunicat de presă, de sâmbătă, al Poliţiei de Frontieră, citat de News.ro.

În urma verificărilor s-a constatat că automarfarele erau încărcate cu panouri, tonere şi imprimante, fiind de fapt deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege.

Citește și
galati
Faleza Dunării din Galați începe să arate ca o groapă de gunoi. Tone de deșeuri au fost aduse de apă la mal
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În total, în cele două vehicule, erau transportate 30.260 de kilograme de deşeuri.

În ambele cazuri, autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfurilor transportate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Locuitorii din Târgu Mureș, revoltați pentru că orașul este sufocat de gunoaie. „Este dezastru. Oamenii se îmbolnăvesc”
Locuitorii din Târgu Mureș, revoltați pentru că orașul este sufocat de gunoaie. „Este dezastru. Oamenii se îmbolnăvesc”

Locuitorii din Târgu Mureș sunt revoltați pentru că orașul este sufocat de gunoaie. S-au adunat peste 2.000 de tone de deșeuri, pe care nu le-a mai ridicat nimeni de aproape 3 săptămâni.

Faleza Dunării din Galați începe să arate ca o groapă de gunoi. Tone de deșeuri au fost aduse de apă la mal
Faleza Dunării din Galați începe să arate ca o groapă de gunoi. Tone de deșeuri au fost aduse de apă la mal

Faleza Dunării din Galați începe să arate ca o imensă groapă de gunoi, după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, tone de deșeuri au fost aduse de apă la mal.

Pericol de explozie în Alba. Un incendiu a izbucnit la un depozit unde se află zeci de butelii
Pericol de explozie în Alba. Un incendiu a izbucnit la un depozit unde se află zeci de butelii

Un incendiu puternic a izbucnit la un depozit de deşeuri din apropierea gării din Alba Iulia. Zeci de butelii de oxigen şi acetilenă au fost extrase sâmbătă de pompierii militari din Alba, din cauza pericolului de explozie, relatează Agerpres.

Reciclarea electronicelor și electrocasnicelor nu funcționează în România. S-au făcut pași timizi
Reciclarea electronicelor și electrocasnicelor nu funcționează în România. S-au făcut pași timizi

Un subiect sensibil și care ne afectează vieților tuturor. Reciclarea. Deșeurile Electrice și Electronice trebuie predate centrelor specializate ori asociațiilor care se ocupă cu strângerea lor.

România nu e în stare să aibă grijă de propriile deșeuri. ”Mi-e teamă că vom ajunge groapa de gunoi a Europei”
România nu e în stare să aibă grijă de propriile deșeuri. ”Mi-e teamă că vom ajunge groapa de gunoi a Europei”

Autoritățile centrale și locale au acționat insuficient și au monitorizat deficitar activitatea de management al deșeurilor, astfel că România riscă noi sancțiuni din partea Uniunii Europene.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.