Muzică, dans, voie bună și multă ceapă, la „Târgul Cepelor”. Totuși, recolta nu e la fel de bună ca în alți ani

×
Codul embed a fost copiat

Muzică, dans, voie bună și... multă ceapă, din toate soiurile, la „Târgul Cepelor” din Maramureș.

Chiar dacă mai puțină decât la alte ediții și mai scumpă, "vedeta" a fost la mare căutare.

Printre sortimentele cele mai cumpărate s-au aflat ceapă roșie, cea galbenă, dar și cea împletită.

Cei care au negociat în ultima zi a târgului, au reușit să scoată un preț mai bun, chiar și jumătate din prețul inițial.

Producătorii de ceapă din județele Maramureș, Satu Mare și Sălaj s-au adunat la a 50-a ediție a Târgului Cepelor din județul Maramureș. Deși, evident, ceapa a fost vedeta evenimentului, negustorii au adus la tarabe și restul legumelor de toamnă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Am luat ceapă roșie, am luat ceapă albă… asta e ceapă de apă, mai lunguiață și cealaltă, de acolo, e din Ardeal. Prețurile sunt după cum creștem și noi, și copiii, iei mai mult, dai mai mult”, a spus un cumpărător.

Dacă anul trecut fermierii au avut producții record de ceapă, anul acesta recolta nu s-a ridicat la același nivel.

Fermier: „A fost un an foarte slab. Prețurile sunt puțin mai ridicate, cam 30-40% deocamdată”.

Fermier: „Este mai scumpă pentru că e foarte mult de lucru cu ele. Cea mai grea muncă la ceapa respectivă, ceapa de apă este de la semănat până la cultivat”.

Arpagicul a avut, totuși, un preț mai accesibil.

„E convenabil, 4 lei e ceapa arpagic ce o punem acum și la primăvară mâncăm", a spus o femeie.

„Usturoi am vândut, ceapă am vândut... cum am putut, ce să fac să o duc înapoi acasă? A fost tare măruntă că nu a plouat la noi 2 luni de zile”, a declarat o femeie care a vântul la târg produse.

Târgul cepelor are o tradiție bogată. Oamenii locului povestesc cu melancolie despre negocierile care aveau loc în trecut.

Vasile Boitor, primar Asuaju de Sus: „De când a fost Târgul Cepelor, de peste 100 de ani când veneau agricultorii, legumicultorii din satele județelor Sălaj, noi, codrenii, le vindeam produse din lemn. Atunci era troc, nu erau bani și se făcea un schimb de mărfuri. Sigur că pe măsură ce a mers s-au schimbat, s-au luat bani”.

Atmosfera de la târg a fost întreținută de cânțăreți și ansambluri folclorice din Maramureș, Satu Mare și Sălaj.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Intotero: Cuplurile infertile eligibile ce nu au beneficiat anul trecut de sprijin guvernamental depun documentele din nou
Intotero: Cuplurile infertile eligibile ce nu au beneficiat anul trecut de sprijin guvernamental depun documentele din nou

Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a anunţat joi că persoanele şi cuplurile infertile care au fost declarate eligibile anul trecut pentru sprijinul guvernamental, dar nu au beneficiat de el, trebuie să reia procedura de depunere a documentelor.

Protest la Guvern. Sindicatele din Administraţie îl acuză pe Ciolacu de ”hărţuire şi ameninţare” la adresa angajaţilor
Protest la Guvern. Sindicatele din Administraţie îl acuză pe Ciolacu de ”hărţuire şi ameninţare” la adresa angajaţilor

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie organizează un protest, joi, la sediul Guvernului, manifestaţia fiind ”împotriva promovării de către Guvernul României a unei politici salariale discriminatorii”.

Irina i-a donat surorii ei mai mici o parte din ficat. Nicoleta are acum o șansă la viață
Irina i-a donat surorii ei mai mici o parte din ficat. Nicoleta are acum o șansă la viață

Dragostea de soră s-a dovedit salvatoare. O femeie din Olt care suferea din copilărie de o boală hepatică gravă a primit șansa la viață de la sora ei mai mare care i-a donat o parte din ficat.  

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.