Mulți refugiați nu au pe nimeni în străinătate și se bazează doar pe sprijinul autorităților române

×
Codul embed a fost copiat

Printre cei care fug din calea războiului din Ucraina sunt și oameni care nu au pe nimeni in străinătate, nu au rude sau prieteni de familie în România și efectiv nu stiu încotro s-o ia: depind exclusiv de sprijinul autorităților noastre.

Multe femei au plecat de acasă cu copiii în brațe și câteva haine. Unele dintre ele au ajuns, de la graniță, într-un campus școlar din Târgu Lăpuș.

Până a lua decizia de a-și părăsi țara, Olena s-a adăpostit în subsoluri, împreună cu cei doi copii. Zgomotul asurzitor al alarmelor și teama care le distrugea ultimele puteri au făcut-o să caute ajutor în România. A ajuns la graniță fără bani si doar cu un bagaj cu haine pentru cei mici.

Olena: “Mi-a fost frică pentru copii și am stat în buncăre, în adăposturi. Am auzit alarma și ne-am trezit, am trezit copiii si am venit aici. Mi-a fost frică că n-am știut cine o să ne aștepte, cine o să vină. Am venit cu cea mare în căruț și cea mică în brațe. Vrem să treacă toată nebunia asta și să mergem acasă.”

Cei mici sunt necotenit cu gândul la tatăl lor.

Citește și
refugiati
Refugiatele însărcinate primesc ajutor de la medicii români: ”Să vină, dacă au nevoie, la noi”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Și Ivana a ajuns în vama din Sighet fără niciun plan. Nu vrea decât să se simtă în siguranță, alături de copii.

Ivana: “Am luat ce am putut, mai mult pentru copii, lapte praf, pampers, pentru că am auzit că primim în România. Pentru noi nu ne-am gândit.”

În campusul școlar din Târgu Lăpuș au primit adăpost mai multe mame din Ucraina.

Mitru Leșe, primar Târgu Lăpuș: "Am întâmpinat 18 persoane, șase mămici și 12 copii. Numai așa putem trece clipele grele.”

Mariana Pop, director Liceul Teoretic “Petru Rareș”: “Ne-am mobilizat și reușim să oferim cazare și mâncare și toate cele necesare refugiaților care au ajuns în campusul nostru școlar care are 100 de locuri.”

Internatele din campus au și bucătărie proprie, iar refugiații vor putea sta aici pe durată nedeterminată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Imagini copleșitoare cu copii înghețați de frig, în vămile cu Ucraina. “Am stat opt ore afară, ca să intrăm în România”
Imagini copleșitoare cu copii înghețați de frig, în vămile cu Ucraina. “Am stat opt ore afară, ca să intrăm în România”

Cu mâinile roșii de frig, un bebeluș se joacă cu un mărțișor, pe care îl învârte pe toate părțile. Un altul, înfofolit în pături și acoperit cu o pungă care să îl apere de vremea rea, ține strâns în mâini un sandviș pe care l-a ascuns de ploaie.

Refugiatele însărcinate primesc ajutor de la medicii români: ”Să vină, dacă au nevoie, la noi”
Refugiatele însărcinate primesc ajutor de la medicii români: ”Să vină, dacă au nevoie, la noi”

Stresul refugiului din Ucraina, oboseala și descurajarea și-au pus amprenta în special pe oamenii foarte vulnerabili: femeile gravide, copiii și bătrânii.

Aproape 800 de tineri din India și Pakistan, studenți refugiați din Ucraina, cazați la Voluntari. ”Am fost îngroziți”
Aproape 800 de tineri din India și Pakistan, studenți refugiați din Ucraina, cazați la Voluntari. ”Am fost îngroziți”

Aproape 800 de tineri din India și Pakistan, care studiau în Ucraina, sunt cazați în orașul Voluntari, lângă Capitală.  

Dramele refugiaților ucraineni care au ajuns în România. O femeie a murit de inimă rea, într-un cămin din Galați
Dramele refugiaților ucraineni care au ajuns în România. O femeie a murit de inimă rea, într-un cămin din Galați

Este exod prin granițele României, însă refugiații sunt întâmpinați de oameni care nu-și lasă semenii la greu. Sute de oameni simpli și zeci de organizații caritabile și-au pus timpul, banii și casele la dispoziție.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.