“Big Brother ecologic”: Ce pățesc arădenii surprinși că nu colectează selectiv

gunoi Arad
Facebook/Primăria Municipiului Arad

Primăria din Arad a demarat un proiect prin care îi urmărește pe cei care nu respectă regulile în zonele în care ar trebui să se colecteze selectiv.

"Primăria Municipiului Arad a demarat un proiect vizând monitorizarea video a platformelor gospodărești și a zonelor aparținând domeniului public unde sunt amplasate containerele pentru colectarea selectivă a deșeurilor, în scopul prevenirii/ depistării/ sancționării situațiilor de depozitare neconformă a deșeurilor municipale", au transmis reprezentanții primăriei pe Facebook.

În acest mod, reprezentanții primăriei au surprins mai multe acțiuni de depozitare neconformă a unor deșeuri municipale.

"Imaginile video surprinse într-un interval de 24 ore, au fost puse la dispoziția polițiștilor locali din cadrul Biroului Protecția Mediului din cadrul D.G.P.L., care au reușit să identifice persoanele care au procedat la încălcarea prevederilor legale referitoare la colectarea selectivă a deșeurilor, astfel că, au fost amendate contravențional două persoane juridice, una având sediul în localitatea Turnu, dar mai multe puncte de lucru în Municipiu Arad, iar alta cu sediul în Arad", notează primăria.

De asemenea, a fost amendată și o persoană fizică, “domiciliu într-un alt cartier față de zona de amplasare a containerelor pentru colectare deșeuri municipale, aflate sub monitorizare video”.

Citește și
Gunoaie
România încă nu colectează selectiv deșeurile. "Vom plăti UE 142 de milioane de euro"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În total, au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare de 6.000 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Românii care nu colectează selectiv deșeurile riscă să nu le mai fie ridicat gunoiul şi chiar să fie amendaţi
Românii care nu colectează selectiv deșeurile riscă să nu le mai fie ridicat gunoiul şi chiar să fie amendaţi

Deşi timid, românii încep să facă paşi pentru respectarea directivelor europene privind colectarea selectivă. În Iaşi, de exemplu, au fost montate pubele moderne, iar oamenii sunt monitorizaţi video atunci când duc gunoiul.

România încă nu colectează selectiv deșeurile.
România încă nu colectează selectiv deșeurile. "Vom plăti UE 142 de milioane de euro"

Deşeurile biodegradabile - adică resturile de legume şi fructe ar trebui colectate separat inclusiv în ţara noastră. Doar că, la noi, sistemul nu funcţionează. 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.