VIDEO. Incidente în Parlament. Deputații AUR au protestat: ”Supuneţi la vot moţiunea”

×
Codul embed a fost copiat

Au trecut 5 zile de la citirea moțiunii de cenzură la adresa guvernului, iar marți ar fi trebuit votată. Nu s-a întâmplat însă nimic. Aliaţi de conjuctură, USR-PLUS şi AUR au încercat să pună pe ordinea de zi a Parlamentului, dezbaterea şi votul, dar nu a

Deputaţii AUR s-au aşezat în faţa scaunelor din sala de plen şi au afişat hârtii cu mesajul "Supuneţi la vot moţiunea".

 

Mai mult, liberalii s-au asociat cu social-democraţii, şi, folosind forţa votului, au adoptat în numele Parlamentului, un punct de vedere prin care legislativul recunoaşte că moțiunea nu a fost depusă regulamentar. Acest document îi face vinovaţi de încălcarea procedurilor şi pe şefii celor două camere.

Şefa Senatului a fost scoasă în afara jocului de o decizie votată de rivalii politici. În textul care va fi trimis către Curtea Constituţională, parlamentul se autoinvinovățește că nu a informat la timp Guvernul în privinţa moţiunii de cenzură. Iar semnăturile unor susţinători ar fi fost modificate.

Citește și
motiune
Textul moțiunii de cenzură, citit în plenul Parlamentului, însă ziua votului rămâne incertă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Anca Dragu, preşedintele Senatului: „Pentru prima dată, Biroul permanent al Senatului va trimite un punct de vedere defavorabil conducerii Senatului. Cutuma spune că informarea guvernului se face şi se ataşează calendarului pentru moţiunea depusă. Ori noi nici pe 3, nici pe 4, 5, 6 nu am avut un calendar.”

Indirect, din text rezultă că preşedinţii celor două camere s-ar face vinovaţi de nerespectarea regulamantelor în privinţa depunerii moţiunii de cenzură. Textul a fost pus pe masa liderului Camerei Deputaţilor în absenţa lui Ludovic Orban, singurul liberal care se aliase demersului.

Cu acest document, Parlamentul se incriminează, deşi ar trebui să se apere în fața judecătorilor Curţii Constituţionale. Miercuri este programată şedinţa în care sunt ascultate părţile, iar Guvernul reclamă fix ce incriminează şi aleşii. Surse politice susţin că decizia Curţii va fi luată după congresul PNL din 25 septembrie, iar până atunci soarta moţiunii rămâne în aer.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Moţiunea de cenzură USR PLUS - AUR, citită în plenul Parlamentului. Scandal în ședinţa celor două Camere
Moţiunea de cenzură USR PLUS - AUR, citită în plenul Parlamentului. Scandal în ședinţa celor două Camere

Birourile Permanente reunite au decis că moţiunea de cenzură USR PLUS - AUR va fi citită joi, la ora 16:00, în plenul Parlamentului.

Textul moțiunii de cenzură, citit în plenul Parlamentului, însă ziua votului rămâne incertă
Textul moțiunii de cenzură, citit în plenul Parlamentului, însă ziua votului rămâne incertă

Moțiunea de cenzură a USR PLUS și AUR a facut joi un prim pas.

Orban neagă orice negociere a sa cu PSD pe tema moţiunii de cenzură
Orban neagă orice negociere a sa cu PSD pe tema moţiunii de cenzură

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat joi că în calitate de lider al PNL nu a avut nicio discuţie cu PSD în privinţa moţiunii de cenzură, scrie Agerpres. 

Secretarii de stat ai USR PLUS au fost eliberați din funcție. Anunțul premierului
Secretarii de stat ai USR PLUS au fost eliberați din funcție. Anunțul premierului

Premierul Florin Cîţu a anunţat că secretarii de stat ai USR PLUS au fost destituiţi miercuri seară.

CCR a stabilit ca punctele de vedere pentru moțiunea de cenzură să fie trimise până pe 15 septembrie
CCR a stabilit ca punctele de vedere pentru moțiunea de cenzură să fie trimise până pe 15 septembrie

CCR a stabilit termen până pe 15 septembrie pentru trimiterea punctelor de vedere referitor la moţiunea de cenzură.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.