USR: Liviu Pop vrea să treacă Legea Manualului, declarată neconstituțională

Liviu Pop, Ecaterina Andronescu
Pro TV

USR susține că Liviu Pop vrea să treacă, marți, de Senat, Legea Manualului care a fost declarată neconstituțională anul trecut, profitând de atenția pe Legea Bugetului.

Marți, pe ordinea de zi a Comisiei de Învățământ de la Senat intră Legea Manualului.

”Dar nu e vorba de o lege care ”să reglementeze achiziția manualelor școlare pentru învățământul preuniversitar”, cum apare la prioritățile Ministerului Educației Naționale din Legea Bugetului de stat, ci de elaborarea manualelor (mai exact se va face achiziție de manuscrise, nu de manuale). Propunerea copiază integral legea declarată neconstituțională anul trecut (din cauza încălcării procedurilor parlamentare). Acum propunerea legislativă a fost depusă la Senat, ca primă cameră sesizată, Camera Deputaților fiind decizională (traseul unei legi ordinare).” - spun cei de la USR într-un comunicat.

De asemenea, membrii USR afirmă că ”Liviu Pop vrea să premieze Editura Didactică și Pedagogică cu această lege”.

”Practic, legea reglementează criteriile și modul centralizat de elaborare a manualelor. Vor fi maxim trei manuscrise pentru fiecare materie, ale căror drepturi de autor vor fi achiziționate de minister în urma competiției organizate pe baza metodologiei pe care tot MEN o adoptă. Coroborat cu prioritatea, din aceeași Lege a Bugetului de stat, de ”susținere a Editurii Didactice și Pedagogice”, e evident că editarea și tipărirea se vor face de această editură. Art. 4, alin. 1) și alin. 2), arată clar că în competiție intră autori/coautori cu manuscrise, nu edituri cu un manual complet (inclusiv editat).

Citește și
Liviu Pop
Premieră în învățământul românesc. Ce prevede legea manualului școlar
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”E vorba Editura Didactică și Pedagogică care a devenit ”celebră” anul trecut, după gafele monumentale din manualele de biologie, geografie și istorie. Cele cu Turnu Măgurele plasat prin Mehedinți, Marea Moartă în locul Mării Roșii, cu ficatul în partea stângă și în care elevii erau întrebați ”cine și cum se produce urina”. Pentru toate aceste gafe care au făcut necesară retipărirea tirajelor, plătite, în cele din urmă, de toți cetățenii, din bugetul public, Liviu Pop vrea să premieze Editura Didactică și Pedagogică cu această lege”, a transmis senatorul Mihai Goțiu.

USR mai su bliniază faptul că Legea Manualului intră în contradicție cu Ordinul de ministru al Ecaterinei Andronescu, care reglementează procedura de evaluare și de achiziție de manuale (nu de manuscrise) și în care ”ofertantul” este definit ca ”operator economic care a depus proiecte de manuale școlare”.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Legea manualului şcolar, adoptată. Avertisment al profesorilor: Ne întoarcem cu 3 decenii înapoi
Legea manualului şcolar, adoptată. Avertisment al profesorilor: Ne întoarcem cu 3 decenii înapoi

Controversată lege a manualului, prin care statul va deţine controlul absolut asupra cărţilor care vor ajunge în şcoli, a primit marți votul final, în Parlament.

Premieră în învățământul românesc. Ce prevede legea manualului școlar
Premieră în învățământul românesc. Ce prevede legea manualului școlar

Învăţământul românesc va avea în premieră o lege a manualului şcolar, care a fost pusă deja în dezbatere publică.

In plina vacanta, Ministerul Educatiei lucreaza la Legea Manualului. Ce variante au profesorii si elevii din toamna
In plina vacanta, Ministerul Educatiei lucreaza la Legea Manualului. Ce variante au profesorii si elevii din toamna

O solutie gasita acum, dupa patru ani, in care cartile au lipsit la fiecare inceput de an scolar pentru copiii din clasele primare iar in unele cazuri au ajuns chiar si in semestrul al doilea.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.