Ce se va întâmpla cu funcționarii publici după introducerea digitalizării. Bogdan Ivan: "Oamenii buni nu vor fi înlocuiţi"

Bogdan Gruia Ivan
Agerpres

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a afirmat că funcţionarii publici buni nu vor fi înlocuiţi de noile tehnologii după ce va fi încheiat procesul de digitalizare.

În legătură cu cei care nu se vor adapta, acesta a spus că nu poţi moderniza România cu persoane care nu doresc acest lucru.

“Statele care dau cele mai eficiente servicii administrative în format digital. Şi avem Danemarca, Estonia, Portugalia, Polonia. Am făcut un studiu împreună cu cei din Danemarca, modul în care au evoluat resursele umane din administraţia publică în urma implementării unui sistem similar cu cel pe care vrem să îl implementăm în România. Din punct de vedere al numărului de angajaţi foarte mulţi dintre cei care făceau sarcini repetitive au ajuns să se formeze înspre noi joburi, au ajuns să aibă mai mult timp pentru munca de bază, au relaţie cu mai mulţi beneficiari şi ce e foarte important, că au ajuns să constate o creştere a calităţii muncii la locul de muncă”, a afirmat, la Digi24, ministrul Digitalizării.

Acesta a precizat că oamenii valoroşi nu vor fi înlocuiţi de noile tehnologii.

“Dar vreau să fie foarte clar oamenii buni nu vor fi înlocuiţi de noile tehnologii. Dar în schimb dacă este cineva ca efectiv nu se poate adapta acestor schimbări şi folosirii noilor tehnologii primul pas este să faci cursuri de formare, să îi dai aceste abilităţi prin poate să aducă o plus valoare mai mare actului administrativ. Dacă nu îşi va dori să facă acest lucru este evident că nu vei putea să mergi înainte şi să modernizeze România cu oameni care nu îşi doresc acest lucru, care vor să facă în continuare situaţiile financiar-contabile cu creionul chimic pe hârtie, urmând să dea unui coleg mai tânăr respectivele planşe, iar colegul mai tânăr să stea să introducă manual datele într-un calculator, într-un soft. Este evident că trebuie să ne schimbăm, dar vreau să fie foarte clar, oamenii buni nu vor fi înlocuiţi niciodată de maşini”, a explicat Bodgan Ivan, citat de News.ro.
 

Citește și
Bogdan Gruia Ivan
Ministrul Cercetării, despre breşa de securitate la site-ul Camerei Deputaţilor: ”Este responsabilitatea direct a Camerei”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
DNSC, atacat de hackeri, la o zi după Camera Deputaților. Ministrul Digitalizării dă vina pe eroarea umană și Windows 7
DNSC, atacat de hackeri, la o zi după Camera Deputaților. Ministrul Digitalizării dă vina pe eroarea umană și Windows 7

DNSC a fost atacat de hackeri în noaptea de marți spre miercuri. Site-ul Directoratului a fost inundat de accesări simultane, dar ministrul Bogdan Ivan susține că nu a fost afectat și nici nu au fost sustrase documente, așa cum s-a întâmplat la Parlament.

Ministrul Cercetării, despre breşa de securitate la site-ul Camerei Deputaţilor: ”Este responsabilitatea direct a Camerei”
Ministrul Cercetării, despre breşa de securitate la site-ul Camerei Deputaţilor: ”Este responsabilitatea direct a Camerei”

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării Bogdan-Gruia Ivan a declarat că este în desfăşurare o anchetă tehnică, după incidentul privind breşa de securitate de la site-ul Camerei Deputaţilor.

Comisia Europeană discută digitalizarea României, în timp ce 70% dintre români folosesc calculatorul pentru divertisment
Comisia Europeană discută digitalizarea României, în timp ce 70% dintre români folosesc calculatorul pentru divertisment

La Comisia Europeană s-a negociat visul românesc de a elimina birocrația. La Bruxelles, ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a prezentat varianta finală a cloud-ului guvernamental.

Ministrul Digitalizării despre interzicerea aplicaţiei TikTok la CE: E un lucru pe care îl evaluăm în aceste zile
Ministrul Digitalizării despre interzicerea aplicaţiei TikTok la CE: E un lucru pe care îl evaluăm în aceste zile

După ce Comisia Europeană a decis să interzică TikTok pe toate dispozitivele electronice de serviciu ale personalului său, Guvernul român analizează în aceste zile aplicarea unei decizii similare.  

România a fost atacată cibernetic de Rusia, la începutul războului din Ucraina, anunță ministrul Digitalizării
România a fost atacată cibernetic de Rusia, la începutul războului din Ucraina, anunță ministrul Digitalizării

Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, a afirmat că România s-a confruntat cu atacuri cibernetice venite din zona Rusiei în debutul invaziei în Ucraina.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.