Băsescu nu e lăsat de soție să candideze la europarlamentare: ”Eu mai am un partid acasă”

Traian Băsescu
Agerpres

Colegiul Naţional al Partidului Mişcarea Populară se va reuni marţi într-o nouă şedinţă pentru a definitiva lista de candidaţi pentru Parlamentul European, a anunţat, luni, senatorul Traian Băsescu, preşedintele de onoare al partidului.

"Astăzi a fost prima discuţie în Colegiul Naţional legată de definitivarea listei, mâine seară, la ora 19,00, Colegiul se va întâlni din nou pentru votul definitiv, pe lista definitivă cu care vom merge în europarlamentare. În principiu, pe listă vor trebui să se afle toţi preşedinţii de organizaţii, pe lista până la 33 şi plus pe lista de supleanţi. Este un principiu pe care l-am stabilit, toată lumea să-şi asume responsabilitatea rezultatului la europarlamentare", a declarat Băsescu, la finalul şedinţei conducerii PMP.

Întrebat dacă primul loc pe lista de candidaţi a fost stabilit, liderul PMP a răspuns: "Lista se definitivează mâine, nu avem nici locul I, nici locul 33 deocamdată, mâine o să-l avem".

În ceea ce priveşte o eventuală candidatură a sa, având în vedere că acest lucru i-a fost cerut de colegii de partid, Băsescu a spus: "Astea sunt discuţii între noi, mâine vom stabili ce facem".

"Eu mai am un partid foarte important acasă, care are un cuvânt de spus şi partidul ăla trebuie mulţumit şi el", a afirmat liderul PMP.

Citește și
Traian Băsescu
Băsescu, reacție după retragerea acreditărilor: ”Tudorel a luat-o razna! Revino-ţi, omule!”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Băsescu a adăugat că soţia nu vrea să-l mai vadă plecat, întrebat dacă va cere acceptul acesteia pentru a candida la europarlamentare.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Băsescu: Dragnea şi Dăncilă, printr-un mimetism specific maimuţelor, cred că fac ce au făcut americanii
Băsescu: Dragnea şi Dăncilă, printr-un mimetism specific maimuţelor, cred că fac ce au făcut americanii

Fostul președinte al României Traian Băsescu a criticat în termeni duri scandalul provocat de declarațiile premierului Viorica Dăncilă, referitoare la mutarea ambasadei române din Tel Aviv în Ierusalim.

Băsescu, reacție după retragerea acreditărilor: ”Tudorel a luat-o razna! Revino-ţi, omule!”
Băsescu, reacție după retragerea acreditărilor: ”Tudorel a luat-o razna! Revino-ţi, omule!”

Fostului președinte Traian Băsescu a reacționat după ce Ministerul Justiției a refuzat acreditarea pentru corespondentul Știrilor Pro TV Ovidiu Oanță.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.