Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă

×
Codul embed a fost copiat

Clasa politică din România, „care ne-a adus pe primul loc în clasamentele de corupție ale Europei”, a furat în ultimii 34 de ani sume “înspăimântătoare”, cu care am fi putut construi 400 de spitale de top, 600 de școli și 1700 km de autostradă.

Afirmația a fost făcută de scriitorul și filosoful Gabriel Liiceanu, într-un interviu pentru știrileprotv.ro, realizat de Cristian Leonte.

Liiceanu spune că aceste statistici, pe care nu le cunoaște toată lumea, arată că furtul din bani publici a atins proporțiile unei “crime la adresa poporului nostru”.

“Nimic din toate astea nu există, deci ele au fost furate. Furându-le, ai distrus vieți de oameni, iar patria pe care jurai s-o slujești a fost călcată în picioare. (…) Faptul că nu respecți jurământul de a sluji poporul este o crimă la adresa societății. Deci, această clasă politică, care ne-a adus în punctul în care suntem în continuare pe primul loc în clasamentele de corupție ale Europei, a făcut o crimă la adresa poporului nostru. Ei ar trebui să răspundă, dar cei care au dreptul să-i tragă la răspundere nu știu să-i tragă la răspundere”, a spus Liiceanu.

“Cei care ne conduc au un tupeu și o trufie enormă, pentru că au puterea în mână. Ei trebuind să știe că puterea aia trebuie folosită numai pentru ceilalți, nu pentru ei. Or, în clipa de față, 80% din clasa politică vizează locurile în alegeri să le obțină pentru ei, nu pentru noi”, a adăugat el.

Citește și
politisti
Polițiști din Botoșani condamnați să dea înapoi brânza pe care au luat-o ca șpagă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Gabriel Liiceanu: “O societate nu este matură decât atunci când cărămizile din care e format edificiul social sunt de calitate bună. Dacă sunt de calitate proastă, în speță indivizi needucați, incapabili să discearnă, incapabili să-și ceară drepturile și să-și îndeplinească datoriile, atunci edificiul acela este prost, se va prăbuși. (…)

Am crezut o bună vreme că scuza că suntem pe primul loc în clasamentul corupției în Europa se explică prin ceea ce am trăit înainte, timp de 45 de ani. Nu mai cred în asta, pentru că 30 și ceva de ani este o perioadă îndeajuns de lungă ca, având o guvernare cât de cât normală, să fi putut să schimbi mentalul colectiv.”

Liiceanu spune că, din păcate, “noi suntem tot cu apucături de genul ăsta”, și, mai rău, “apar tineri de 30 de ani care devin nostalgici față de epoca Ceaușescu, pe care nici n-au cunoscut-o”.

Gabriel Liiceanu: “Când un șofer de taxi, un tânăr, îmi vorbește de "domnul Ceaușescu", asta nu mai e vina lui, neapărat. (...) Am trăit-o pe pielea mea. Stăteam acolo, pe scaun, în spate, și era un tânăr drăguț, care vorbea politicos. Și zice "știți, că domnul Ceaușescu...".

Am amuțit. Zic: "Este criminalul unui popor, nu e domn. Dumneavoastră n-ați trăit atunci. Omul ăsta are pe conștiință foarte multe crime reale, o crimă generală, la adresa poporului român, și acelea pe care le-a făcut cu ajutorul serviciilor lui, cu Securitatea."

Deci nu, nu mai e cazul să spunem “am ieșit din comunism și nu ne mai revenim”. Păi era timp să ne revenim!

Or, când apare un președinte care spune "România educată este cheia, e principiul meu, este punctul meu tare în lupta electorală și este promisiunea fundamentală a mandatului meu", și nu se întâmplă nimic, ci dimpotrivă, căderea, rostogolirea pe scara ignoranței este tot mai mare - 42% de oameni care nu nu înțeleg un text pe care îl citesc este teribil - ce aștepți de la oamenii ăștia să distingă între candidați?

Farsa pe care o joacă 80% din candidații politici are o priză enormă la oameni de acest fel. (…)

Am ajuns într-un moment în care poporul român nu mai conștientizează corupția. A fost atât de mult vânturată electoral o vreme, încât după aceea s-a degradat.

Știți ce înseamnă boala asta teribilă de care vorbim - corupția care rade de pe harta lumii un stat la limită? Imperiul Roman, cel mai mare imperiu al lumii, a căzut sub corupție. Prin corupție a dispărut. Rusia astăzi arată groaznic pentru că este super coruptă și pentru că are o putere care susține în continuare corupția asta.”

Interviul integral poate fi urmărit în video de mai sus.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Liderul PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, urmărit penal de DNA, și-a depus candidatura pentru un nou mandat la CJ Prahova
Liderul PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, urmărit penal de DNA, și-a depus candidatura pentru un nou mandat la CJ Prahova

Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, inculpat pentru corupţie şi cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, şi-a depus, miercuri, semnăturile şi dosarul de candidatură la Consiliul județean Prahova.

Polițiști din Botoșani condamnați să dea înapoi brânza pe care au luat-o ca șpagă
Polițiști din Botoșani condamnați să dea înapoi brânza pe care au luat-o ca șpagă

Doi polițiști din Botoșani au fost condamnați, printre altele, să dea înapoi și brânza primită ca șpagă, într-un dosar de corupție instrumentat de DNA Suceava. Șase inculpați au primit definitiv pedepse cu suspendare, alți 15 fiind încă judecați.

Gabriel Liiceanu, despre Mineriada din '90: A fost o barbarie enormă. Noi tragem după noi imaginea politică a ţării noastre
Gabriel Liiceanu, despre Mineriada din '90: A fost o barbarie enormă. Noi tragem după noi imaginea politică a ţării noastre

Scriitorul Gabriel Liiceanu consideră că Mineriada din 1990 a fost ”cel mai monstruos eveniment pus la cale de şeful statului”, “o barbarie enormă”.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.