Zelenski i-a cerut șefei CE să ridice restricţiile impuse de România și alte 4 state asupra importului de cereale ucrainene

Zelenski si Ursula
AFP

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a spus şefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care se află marţi în vizită la Kiev, că se aşteaptă ca UE să elimine restricţiile comerciale asupra importurilor de cereale din Ucraina.

Zelenski a caracterizat aceste măsuri ca fiind "dure" şi "protecţioniste", relatează The Guardian.

Comisia Europeană a permis la sfârşitul lunii trecute, pe o perioadă limitată, ca ţările vecine Ucrainei - Polonia, Ungaria, României, Slovacia şi Bulgaria - să permită doar tranzitul cerealelor ucrainene, nu şi importul, după ce aceste ţări s-au plâns că cerealele ucrainene le inundă pieţele şi-i afectează pe producătorii locali. Măsurile de salvgardare luate de Comisia Europeană se referă la grâu, porumb, seminţe de rapiţă şi de floarea-soarelui, dar ar putea fi extinse şi la alte produse, spre nemulţumirea Ucrainei.

Cele cinci ţări care au negociat cu executivul comunitar au susţinut că aşa-numitele "coridoare de solidaritate" - instituite de UE pentru a ajuta la transferul exporturilor ucrainene pe cale terestră - le-au inundat pieţele interne cu produse agricole ucrainene, potrivit News.ro.

Însă blocarea importurilor ucrainene a stârnit indignarea altor ţări din UE, care au declarat că aceste măsuri subminează piaţa unică a blocului comunitar şi, în acelaşi timp, rupe solidaritatea cu Kievul.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Vestea nu a fost bine primită nici de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care avertizase că restricţiile la importuri încalcă un acord comercial între cei doi parteneri, UE şi Ucraina. "Mi-am exprimat profunda îngrijorare cu privire la astfel de decizii şi am subliniat că aceste măsuri reprezintă o încălcare gravă a Acordului de asociere şi a tratatelor fondatoare ale UE", a subliniat Zelenski la momentul respectiv.

Pe de altă parte, Zelenski a declarat marţi că a discutat despre integrarea europeană, despre problemele de apărare şi despre noi sancţiuni împotriva Rusiei cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. El a spus că se aşteaptă la o "apreciere pozitivă" a aderării Ucrainei la UE la summitul din iunie şi a mulţumit ţărilor europene pentru promisiunea de a oferi 1 milion de proiectile de artilerie.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.