Turcia i-a convocat pe reprezentanţii la Ankara ai UE, Italiei şi Germaniei, după percheziţionarea unei nave turceşti

perchezitionare nava turceasca
Getty

Turcia i-a convocat pe reprezentanţii la Ankara ai UE, Italiei şi Germaniei, după percheziţionarea unei nave turceşti.

Turcia i-a convocat, luni, pe reprezentanţii la Ankara ai Uniunii Europene, Italiei şi Germaniei, în semn de protest faţă de tentativa Germaniei de a percheziţiona o navă comercială turcă suspectată că transportă arme destinate Libiei, a anunţat Ministerul turc de Externe, transmite Reuters.

Mai devreme, Germania a acuzat Turcia că a împiedicat forţe germane, aparţinând unei misiuni militare a UE să percheziţioneze în totalitate nava, o acţiune despre care Ankara a afirmat că este o încălcare a legislaţiei internaţionale, transmite News.ro.

Agenţia turcă de presă Anadolu a relatat că fregata germană Hamburg, participantă la Operaţiunea europeană IRINI, a oprit, duminică seara, în largul Peloponesului, nava turcă Rosalina-A, aflată în drum către portul libian Misrata.

Militarii germani au percheziţionat nava toată noaptea de duminică spre luni şi au găsit doar biscuiţi şi vopsea, potrivit Anadolu, care a precizat că nava transporta material umanitar.

Citește și
Erdogan, atac extrem de dur la adresa liderilor Greciei şi Franţei: ”Lacomi și incompetenți”
Recep Erdogan: Turcia se consideră o parte a Europei, dar nu va ceda în fața atacurilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Nava turcă şi-a reluat drumul luni dimineaţa, după plecarea militarilor germani, potrivit Anadolu.

Militari înarmaţi au coborât la bordul navei dintr-un elicopter, potrivit unor imagini impresionante difuzate de postul de ştiri NTV, după care au preluat controlul asupra sălii de comandă.

Reuters a scris în schimb, citând armata germană, că Turcia a împiedicat percheziţia.

Militari germani de pe Hamburg au abordat Rosalina-A în timpul nopţii, dar au renunţat la verificări, după ce Turcia a protestat pe lângă Irini, potrivit Reuters, care a citat un purtător de cuvânt german.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Amiral italian: Rusia domină Mediterana din punct de vedere strategic și militar
Amiral italian: Rusia domină Mediterana din punct de vedere strategic și militar

Rusia este puterea dominantă în Marea Mediterană, susține amiralul Luigi Binelli Mantelli, fost șef al armatei italiene.

Recep Erdogan: Turcia se consideră o parte a Europei, dar nu va ceda în fața atacurilor
Recep Erdogan: Turcia se consideră o parte a Europei, dar nu va ceda în fața atacurilor

Preşedintele turc Recep Erdogan a susţinut că ţara sa, candidată oficială la aderarea la Uniunea Europeană, se consideră o parte inseparabilă a Europei, dar a subliniat că ea nu va ceda în faţa atacurilor şi a dublelor standarde, conform Reuters.

Conflictul între Turcia și Franța escaladează, după apariția unei caricaturi cu Erdogan în revista Charlie Hebdo
Conflictul între Turcia și Franța escaladează, după apariția unei caricaturi cu Erdogan în revista Charlie Hebdo

Revista satirică franceză Charlie Hebdo a publicat miercuri o caricatură a președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, pe fondul unor tensiuni între acesta și președintele francez Emmanuel Macron.

Turcia sfidează SUA, pe tema rachetelor ruseşti S-400: ''Nu suntem un stat tribal''
Turcia sfidează SUA, pe tema rachetelor ruseşti S-400: ''Nu suntem un stat tribal''

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a sfidat duminică ameninţările Washingtonului cu privire la posibile sancţiunii împotriva ţării sale în urma achiziţiei şi testării sistemelor antiaeriene ruseşti S-400.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.