Statele Unite trimit mii de militari în Golf, după ce Iranul a ameninţat cu "răzbunarea"

×
Codul embed a fost copiat

Casa Albă trimite efective masive în Orientul Mijlociu, după uciderea generalui iranian.

Statele Unite vor trimite încă aproximativ 3000-3500 de militari în Orientul Mijlociu, ca urmare a ameninţărilor sporite la adresa trupelor americane din zonă în urma uciderii generalului iranian Qassem Soleimani, au declarat vineri oficiali de la Washington, în timp ce secretarul american al apărării, Mark Esper, a decis să-şi anuleze concediul pe care şi-l programase pentru luna ianuarie, relatează agenţiile Reuters şi AFP.

Potrivit respectivilor oficiali, care s-au exprimat sub condiţia anonimatului, noii militari provin din Divizia a 82-a aeropurtată. Alţi circa 750 de militari americani au fost deja trimişi săptămâna aceasta în Kuwait. În perioada scursă din luna mai 2018 SUA au suplimentat cu circa 14.000 efectivele trupelor dislocate în Orientul Mijlociu.

Iranul a promis răzbunare ''la momentul şi locul potrivit'' după uciderea într-un raid pe aeroportul din Bagdad a generalului Qassem Soleimani, cel mai proeminent comandant militar iranian şi arhitect al influenţei sporite a Iranului în Orientul Mijlociu.

Oficiali americani au mai declarat agenţiei Reuters că secretarul apărării, Mark Esper, şi-a anulat concediul pe care intenţiona să-l ia mai târziu în cursul lunii ianuarie.

Citește și
Qassem Soleimani
Cine era Qassem Soleimani, generalul ucis la Bagdad. Mesajul transmis lui Trump
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Comandant al Forţei Al-Quds, însărcinat cu operaţiunile externe ale Gardienilor Revoluţiei şi reprezentant în regiune al ayatollahului Ali Khamenei, generalul Soleimani a murit vineri dimineaţă în urma unui raid executat de aviaţia americană cu o dronă asupra convoiului său pe aeroportul din Bagdad. Odată cu el au fost ucise alte 7-9 persoane, conform diferitelor surse, printre cei ucişi numărându-se şi Abu Mehid al-Muhandis, comandantul secund al Hashd al-Shaabi, o coaliţie de forţe paramilitare irakiene dominată de facţiuni pro-iraniene şi ai cărei militanţi au luat cu asalt ambasada americană la Bagdad pe 31 decembrie.

Potrivit responsabililor americani şi preşedintelui Donald Trump, care a ordonat raidul, acesta a fost menit să prevină noi operaţiuni ale Forţei Al-Quds, după ce acţiunile acesteia au provocat moartea a numeroşi militari americani sau din ţări aliate ale SUA, ultima fiind un atac cu rachete comis săptămâna trecută asupra unei baze irakiene de la Kirkuk, soldat cu moartea unui subcontractant american şi cu rănirea mai multor militari americani şi irakieni.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Reacții oficiale după uciderea generalului iranian Soleimani. Putin:
Reacții oficiale după uciderea generalului iranian Soleimani. Putin: "Un asasinat"

Rusia a atenţionat vineri împotriva consecinţelor uciderii ţintite, la Bagdad, a generalului iranian Qassem Soleimani, într-un atac american "hazardat" ce va fi urmat de "amplificarea tensiunilor în regiune", informează Reuters şi AFP.

Cine era Qassem Soleimani, generalul ucis la Bagdad. Mesajul transmis lui Trump
Cine era Qassem Soleimani, generalul ucis la Bagdad. Mesajul transmis lui Trump

La 62 de ani, generalul Qassem Soleimani era unul dintre oamenii-cheie ai regimului iranian. El a contribuit la consolidarea relaţiilor diplomatice dintre Teheran şi Orientul Mijlociu.

Cetățenii americani, somați să plece imediat din Irak. SUA se tem de un atac al Iranului
Cetățenii americani, somați să plece imediat din Irak. SUA se tem de un atac al Iranului

Ambasada americană la Bagdad, atacată marţi de manifestanţi pro-Iran, le-a cerut cetăţenilor săi "să părăsească imediat" Irakul, la câteva ore după asasinarea influentului general iranian Qassem Soleimani într-un raid american, informează AFP şi Reuters.

Generalul iranian Qassem Soleimani, ucis la ordinul lui Donald Trump într-un raid aerian
Generalul iranian Qassem Soleimani, ucis la ordinul lui Donald Trump într-un raid aerian

Preşedintele Donald Trump a postat pe Twitter imaginea drapelului american, fără alte comentarii, la scurt timp după anunţul morţii generalului iranian Qassem Soleimani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.