ONU: Ar fi nevoie de 14 ani pentru a curăţa molozul din Gaza cu 100 de camioane pe zi

Fasia Gaza
Agerpres

Marea cantitate de moloz, inclusiv muniţie neexplodată, lăsată de războiul devastator al Israelului în Fâşia Gaza ar putea avea nevoie de aproximativ 14 ani pentru a fi îndepărtată, a declarat vineri un oficial al Naţiunilor Unite, relatează Reuters.

Campania militară a Israelului împotriva grupării islamiste palestiniene Hamas, care este la putere în Gaza, a redus o mare parte din acest teritoriu îngust, de coastă, cu 2,3 milioane de locuitori, la ruină completă, majoritatea civililor rămânând fără adăpost, flămânzi şi expuşi riscului de îmbolnăvire.

Pehr Lodhammar, ofiţer superior în cadrul Serviciului de acţiune împotriva minelor al Organizaţiei Naţiunilor Unite (UNMAS), a declarat în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Geneva că războiul a lăsat circa 37 de milioane de tone de resturi în acest teritoriu foarte urbanizat şi dens populat.

Acesta a declarat că, deşi este imposibil de determinat numărul exact de muniţii neexplodate rămase în Gaza, s-a estimat că, în anumite condiţii, ar putea dura 14 ani pentru a îndepărta resturile, inclusiv molozul de la clădirile distruse.

"Ştim că, de obicei, există o rată de eşec de cel puţin 10% din muniţia de serviciu terestră care este trasă şi care nu funcţionează", a spus el. "Vorbim despre 14 ani de muncă, cu 100 de camioane pe zi", a precizat oficialul.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Hamas a declanşat războiul cu o incursiune şocantă în sudul Israelului, în care militanţii au ucis 1.200 de persoane, potrivit bilanţurilor israeliene. Se crede că Hamas încă mai deţine 129 de ostatici din cei 253 pe care i-a luat la 7 octombrie.

Cel puţin 34.305 palestinieni au fost ucişi şi 77.293 au fost răniţi în ofensiva militară israeliană asupra Fâşiei Gaza începând cu 7 octombrie, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.