O fată de 14 ani este în comă după ce a fost bătută de alţi adolescenţi, în apropierea şcolii în care învăța, în Franţa

pacienta spital
Shutterstock

Guvernul francez a deschis o anchetă urgentă după ce o fată de 14 ani a fost grav rănită, intrând în comă, după ce a fost bătută, în apropierea şcolii sale din sudul Franţei, de alţi trei adolescenţi, potrivit The Guardian.

Cei trei presupuşi atacatori, inclusiv o fată care învăţa la aceeaşi şcoală cu victima, în suburbiile oraşului Montpellier, din sudul ţării, au fost arestaţi sub suspiciunea de tentativă de omor al unui minor.

Incidentul vine într-o perioadă de tensiuni crescute în jurul şcolilor din Franţa şi după ce zeci de mesaje de ameninţare privind atacuri au fost trimise printr-un sistem de mesagerie internă.

Victima, identificată ca Samara, a ieşit din comă, dar este ”grav rănită” în urma atacului de marţi după-amiază, produs în apropierea Colegiului ”Arthur Rimbaud” din districtul La Mosson-La Paillade, au afirmat anchetatorii.

Unul dintre cei acuzaţi este o fată de la aceeaşi şcoală, tot în vârstă de 14 ani, care a fost arestată miercuri şi care a recunoscut că a bătut victima, au arătat procurorii. Ceilalţi doi minori arestaţi au vârsta de 14, respectiv 15 ani.

Citește și
Politie
Un elev a fost bătut de trei colegi mai mari, în curtea unui liceu din Mureș. Băiatul a ajuns la spital
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Nicole Belloubet, ministrul Educaţiei, a solicitat o anchetă inspectorilor din minister, care vor avea la dispoziţie opt zile lucrătoare, începând de vineri, pentru a raporta circumstanţele atacului. ”Această misiune are ca scop atât să stabilească realitatea faptelor, cât şi să stabilească responsabilităţile”, a declarat ea pentru BFMTV, adăugând că Samarei i se datorează ”adevărul”.

Mama acesteia, Hassiba, a declarat presei că fiica sa era victima bullying-ului din patea unui coleg de doi ani şi jumătate, aducând în discuţie posibilitatea ca acest lucru să se datoreze comportamentului şi îmbrăcămintei, considerate ne-islamice.

”Nu înţeleg de fapt motivele acestui copil de a o ataca în mod constant pe Samara, dar e ceva. Cred că e… faptul că ea (Samara)… este poate puţin mai emancipată decât alţi elevi”, a declarat ea pentru BFMTV.

Ea a acuzat acest coleg de clasă că este ”sponsorul” atacului şi a susţinut că această elevă a fost suspendată pentru două zile în iunie 2023, după ce a publicat o fotografie cu fiica ei pe reţelele sociale, cerând ca ea să fie violată.

Preşedintele Emmanuel Macron a afirmat, în cadrul unor declaraţii televizate, că îşi exprimă ”solidaritatea” cu fata, dar a îndemnat la precauţie în a trage concluzii privind circumstanţele atacului.

”În această fază, aş fi prudent în a pune lucrurile în anumite categorii şi vreau să fie stabilit întreg adevărul, cu calm, iar concluziile să fie trase ulterior”, a spus el.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un elev din Teleorman a fost bătut crunt, cu pumnii şi picioarele, de trei colegi. Scenele șocante au fost filmate | VIDEO
Un elev din Teleorman a fost bătut crunt, cu pumnii şi picioarele, de trei colegi. Scenele șocante au fost filmate | VIDEO

Imagini în care apar trei tineri care îl bat crunt pe un coleg au fost surpinse în imagini și au apărut recent în spațiul public.  

Un elev a fost bătut de trei colegi mai mari, în curtea unui liceu din Mureș. Băiatul a ajuns la spital
Un elev a fost bătut de trei colegi mai mari, în curtea unui liceu din Mureș. Băiatul a ajuns la spital

Poliţia judeţeană Mureş a deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violenţe, în urma unei agresiuni care a avut loc într-o şcoală din municipiul Reghin.

„S-a auzit o bubuitură puternică”. Vântul a făcut prăpăd în aproape toată țara. Vijelia a măturat Bucureștiul și 19 județe
„S-a auzit o bubuitură puternică”. Vântul a făcut prăpăd în aproape toată țara. Vijelia a măturat Bucureștiul și 19 județe

Se numără pagubele după o zi vijelioasă în jumătate de țară! Vântul a măturat marți Bucureștiul și 19 județe și a bătut cu atâta forță încât meteorologii au emis un cod portocaliu de vreme rea.

„Sunt copii pe aici. Normal că ne-am speriat”. Mărturiile românilor prinși sub codul portocaliu de vreme rea
„Sunt copii pe aici. Normal că ne-am speriat”. Mărturiile românilor prinși sub codul portocaliu de vreme rea

Vântul a făcut, marți, legea în România. A bătut cu atâta putere încât, în București și în 19 județe, meteorologii au emis un cod portocaliu de vreme rea.

Un bărbat din Caraș-Severin acuză că a fost bătut de polițiști după ce a refuzat să se legitimeze și a luat-o la fugă
Un bărbat din Caraș-Severin acuză că a fost bătut de polițiști după ce a refuzat să se legitimeze și a luat-o la fugă

Un bărbat de 48 de ani, din Caraș-Severin, susţine că a fost bătut de poliţişti pentru că a refuzat să se legitimeze. Momentele au fost surprinse de o cameră de supraveghere.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.