Mișcarea „fără spălare”. De ce unii oameni poartă o pereche de chiloți chiar și o săptămână

chiloti
Getty

Ar trebui să ne spălăm tricourile după fiecare purtare? Probabil că nu. Dar chiloții? Depinde. Din ce în ce mai mulți oameni renunță la detergent pentru a economisi timp, bani și pentru a proteja mediul înconjurător.    

Când Tim, precum mulți alții dintre noi, a început să lucreze de acasă în timpul pandemiei Covid-19, a început să abordeze o atitudine mai relaxată în privinţa hainelor. Acest lucru l-a făcut să se gândească la timpul şi energia pe care le pierdea atunci când își spăla hainele. „Era cam în perioada în care aveam cel de-al doilea copil, aşa că eram total supraîncărcat”, spune el.

Apoi, bărbatul a început să se gândească la ce poate elimina din lista de sarcini şi s-a gândit la spălatul hainelor. A redus spălatul la o maşină pe săptămână, sau poate chiar două, dar apoi a stat un an întreg fără să-şi spele hainele, scrie The Guardian.

Astăzi, Tim, inginer de software, spălă hainele o dată la fiecare șase luni.

Având în vedere că nu mai trebuie să merg la birou, nu prea am nevoie de haine curate”, spune el. „Nu contează”. În timpul întâlnirilor pe video, „oamenii mă văd doar de la brâu în sus și, oricum, jumătate din timp nu folosesc camera”.

Citește și
Donatii haine
Unde se pot dona hainele vechi și cum ajută acest lucru alți oameni și mediul înconjurător
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tim este curat, chiar dacă este neglijent în privința modei.

Dacă este vreun eveniment social important, mă asigur că am ceva frumos de îmbrăcat, dar zi de zi nu prea contează”, a mai declarat bărbatul.

Bărbatul stă o săptămână întreagă cu aceiași chiloți

Încă mai folosește mașina de spălat pentru a curăța hainele copiilor săi (iar soția sa încă le spală pe ale ei), deși a redus și acest lucru. „Încă mai sunt o mulțime de rufe de spălat - acesta este o parte din motivul pentru care nu-mi spăl hainele”. Ajută, spune el, faptul că are destul de multe haine, dar în timpul „abstinenței” sale de un an a reușit să se îmbrace aproximativ două săptămâni cu o singură ținută.

Tim a redus numărul de șosete purtând sandale, inclusiv în mare parte din iernă. „Nu mai trebuie să spăl șosete, ceea ce a fost întotdeauna cea mai mare problemă”. A purtat Tim măcar chiloți curați în fiecare zi? „Poți avea chiloți care să țină o săptămână”, spune el.

Cum reușește Tim să stea o săptămână întreagă cu aceiași chiloți?

Pur și simplu ai standarde foarte scăzute”, a spus Tim.

Uneori, bărbatul purta pe post de lenjerie intimă slipi de baie - îi purta la duș, unde se spălau, apoi se uscau rapid.

A observat Tim că hainele lui încep să miroasă?

Da, observ, și le schimb, dar pur și simplu nu trebuie să le speli la fel de mult cum fac alți oameni”, a mai spus bărbatul.

Soția sa spune ocazional că miroase, „dar în general nu o deranjează prea mult asta”, susține Tim.

Mișcarea „fără spălare” a început cu părul - apa încă se folosea, dar șamponul a fost eliminat - și există semne că rufele ar putea fi următoarele.

După cum spunea un articol publicat de Vox în 2020, „spălatul rămâne remarcabil de netulburat”. În articol, scriitoarea Rachel Sugar a subliniat că, în SUA, aplicațiile și serviciile care promit să aibă grijă de spălarea rufelor au eșuat în mare parte. Spre deosebire de alte treburi, cum ar fi gătitul sau cumpărăturile, care fie au devenit aspiraționale, fie au fost mai ușor de externalizat prin tehnologie, „spălatul sfidează regulile inovației stilului de viață și promisiunile capitalismului”. Nici o cantitate de mărci de detergenți scumpi sau de spălătorii instagramabile nu va schimba faptul că spălarea hainelor este încă o corvoadă.

Fanii denimului au fost primii care au popularizat tendința de a nu spăla hainele. „Eu nu spăl niciun denim decât dacă se întâmplă un dezastru - îți verși lapte pe blugi sau ceva de genul acesta”, spune Daniel, un profesor (care își spală pantalonii după fiecare purtare). „În principal, îți oferă o decolorare mai bună - blugii îmbătrânesc mult mai bine, durează mai mult. Nu trebuie să continui să cheltuiești bani pe blugi. Este mai bine pentru mediu”. „Blugii nespălați nu miros”, insistă el. „Dacă am fost la un grătar și miros puțin a fum, îi pun la aer peste noapte”, a mai spus el.

Criza climatică este posibil să ne fi convins în cele din urmă să luăm în considerare impactul asupra mediului al spălării la cald, al utilizării apei și al detergenților cu emisii mari de dioxid de carbon, în timp ce recentele creșteri ale prețurilor la energie ne-au făcut să ne gândim cât de mult ne costă fiecare încărcătură în mașină.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Planeta s-a umplut de haine. Tot ce purtăm și apoi aruncăm poluează mai mult decât toate avioanele și vapoarele la un loc
Planeta s-a umplut de haine. Tot ce purtăm și apoi aruncăm poluează mai mult decât toate avioanele și vapoarele la un loc

Marți, într-un nou episod al campaniei „Pro Săptămâna verde”, vorbim despre faptul că planeta s-a umplut de haine, de toate mărimile, culorile și formele. Numai că acest avânt pe care l-a luat industria modei afectează grav natura.

Unde se pot dona hainele vechi și cum ajută acest lucru alți oameni și mediul înconjurător
Unde se pot dona hainele vechi și cum ajută acest lucru alți oameni și mediul înconjurător

Cu toții avem haine în dulap pe care nu vrem să le mai purtăm, fie pentru că nu ne mai plac, fie pentru că mărimea nu mai este bună. Din păcate, în momentul în care se apucă să sorteze haine, multe persoane aleg să arunce aceste haine.  

Deşertul Atacama, o groapă imensă de haine aruncate. Cum arată poluarea industriei de fashion
Deşertul Atacama, o groapă imensă de haine aruncate. Cum arată poluarea industriei de fashion

În ultimii ani, sustenabilitatea a fost principala problemă cu care s-a confruntat și se confruntă în continuare industria modei. Potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite, industria modei este a doua cea mai poluantă de pe planetă.  

Misterul „hipsterului care călătorește în timp” purtând haine moderne și ochelari de soare într-o fotografie din 1941
Misterul „hipsterului care călătorește în timp” purtând haine moderne și ochelari de soare într-o fotografie din 1941

O fotografie veche de 82 de ani i-a convins pe unii oameni că deplasările în timp sunt reale, deoarece pare să arate un bărbat îmbrăcat în haine moderne și cu ochelari de soare.

 

Ritual penitenţial la Bazilica Sfântul Petru. Un bărbat a urcat gol pe altarul principal. Care a fost motivul | FOTO
Ritual penitenţial la Bazilica Sfântul Petru. Un bărbat a urcat gol pe altarul principal. Care a fost motivul | FOTO

Un bărbat care a vizitat, joi, Bazilica Sfântul Petru s-a dezbrăcat de haine și a urcat gol pe altarul principal al bisericii, pentru a protesta împotriva războiului din Ucraina.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.