Miniştrii de finanţe ai UE au dat undă verde unui ajutor financiar de 1 miliard de euro pentru Ucraina

odesa, ucraina
AFP

Miniştrii de finanţe ai UE au dat marţi undă verde pentru un ajutor financiar de 1 miliard de euro, susţinut de bugetul UE, transmite Euractiv.com, conform news.ro.

Restul asistenţei macrofinanciare, propusă iniţial în luna mai, rămâne un subiect de discuţie şi s-ar putea să nu fie decisă până în toamna acestui an.

"Continuarea ajutorului material şi financiar nu este o opţiune, ci o datorie a noastră", a declarat Zbyněk Stanjura, ministrul ceh de finanţe care a prezidat marţi, pentru prima dată, reuniunea miniştrilor de finanţe din UE.

Invazia rusă în curs de desfăşurare, care a început la 24 februarie, a dus la prăbuşirea unor părţi ale economiei ucrainene.

Potrivit Fondului Monetar Internaţional, guvernul ucrainean are nevoie de aproximativ 5 miliarde de euro pe lună pentru a se menţine pe linia de plutire.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Suma de 1 miliard de euro decisă marţi de miniştrii de finanţe ai UE acoperă astfel nevoile de finanţare pe termen scurt ale Ucrainei pentru aproximativ şase zile. În luna mai, Comisia a propus o asistenţă macrofinanciară urgentă de până la 9 miliarde de euro, ceea ce ridică întrebarea de ce, două luni mai târziu, s-a putut decide asupra a doar 1 miliard de euro

"Aşteptăm propunerea specifică a Comisiei", a declarat un oficial UE, adăugând că, probabil, miniştrii de finanţe ai UE nu vor discuta în mod oficial nicio asistenţă macrofinanciară suplimentară pentru Ucraina înainte de toamnă.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.