Milioane de oameni au urmărit funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Mulți s-au adunat în baruri cu specific britanic

×
Codul embed a fost copiat

Milioane de pământeni au urmărit în direct, la televizor sau online, funeraliile Reginei Elisabeta a II-a.

Din Hong Kong până în Kenya și mai departe, până în Statele Unite, susținătorii coroanei britanice și-au făcut timp să se uite la ceremonii şi să meargă la consulate sau ambasade, unde au depus flori și au aprins lumânări.

Alții au preferat să vadă în baruri cu specific britanic transmisiunile de la evenimentele dedicate fostei suverane.

Aproape 100.000 de oameni s-au aliniat de-a lungul drumului pe care s-a desfășurat procesiunea funerară a reginei spre castelul Windsor. Cei mai mulți au văzut însă ceremoniile dedicate suveranei pe ecrane uriașe.

În Hong Kong, câteva sute de oameni s-au adunat în fața consulatului britanic și au urmărit împreună funeraliile Reginei Elisabeta a II-a.

Citește și
Procesiune inmormantare regina Elisabeta - 26
Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. De ce sunt atât de multe uniforme militare la ceremonii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tom Fell, cetățean britanic stabilit în Hong Kong: E foarte greu de acceptat că nu suntem acolo. Îmi amintesc că am fost la funeraliile prințesei Diana, am fost la funeraliile reginei-mamă. E și mai dificil să simt atât de multă durere și întristare, fără să pot lua parte (la înmormântarea reginei).

Alți susținători ai Casei Regale și-au dat întâlnire într-un bar cu specific britanic din oraș, unde s-au uitat la ceremonii în tăcere.

Patrick Lee, locuitor din Hong Kong: Regina a avut o viață plină. Și-a îndeplinit datoria de lider formal al țării sale. A dat un exemplu bun pentru alţi lideri ai lumii.

Și în Washington și în New York, britanici și americani care au apreciat-o pe regina Elisabeta a II-a s-au adunat în baruri, dar și la ambasada britanică, să vadă imaginile transmise în direct de la Londra.

Yosi Zelalem, student: Am venit aici pentru că am vrut să marchez cumva acest moment istoric. Nu mă simțeam bine, nu mi se părea că e potrivit să mă uit la funeralii la mine acasă.

Julie Muir, fost avocat: A fost unul dintre puținii oameni care au fost cu adevărat iubiți de toată lumea și asta e o calitate rară a liderilor de azi. În special în cazul liderilor de azi.

Ultimul drum al reginei a fost urmărit și într-un cartier sărac din capitala Kenyei, Nairobi. Oamenii au lăsat treburile deoparte și s-au adunat în faţa televizoarelor. Unii dintre ei și-au amintit că suverana britanică a fost prezentă la ceremonia de deschidere a primei școli din cartier, în urmă cu câteva zeci de ani.

Bernard Nyachie, locuitor din Kibera: Regina Elisabeta a locuit în Kenya la o vârstă fragedă, înainte să ajungă regină. Când a plecat la încoronare, de aici a plecat. A făcut aici un prim pas în dezvoltarea școlilor și a spitalelor.

În 1952, când a primit vestea că tatăl ei a încetat din viață și că a venit rândul ei să urce pe tronul Regatului Unit, Elisabeta, pe atunci prințesă, era într-o vacanță în Kenya.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Liderii lumii s-au înclinat în fața Reginei, la Londra. Cum au fost surprinși la Westminster Abbey
Liderii lumii s-au înclinat în fața Reginei, la Londra. Cum au fost surprinși la Westminster Abbey

2.000 de invitați, câți încap în interiorul Westminster Abbey, și-au luat adio de la regina Elisabeta a II-a la primele funeralii de stat organizate în Marea Britanie, după cele din 1965, la moartea fostului premier Winston Churchill.

Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. De ce sunt atât de multe uniforme militare la ceremonii
Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. De ce sunt atât de multe uniforme militare la ceremonii

Regatul Unit al Marii Britanii și milioane de oameni din lumea întreagă își iau rămas bun pe la cel mai longeviv monarh, Regina Elisabeta a II-a, care a marcat istoria ultimelor șapte decenii printr-o domnie echilibrată, în vremuri dificile.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.