Germania se opune embargoului asupra gazelor, petrolului şi cărbunelui din Rusia

Olaf Scholz, Annalena Baerbock, Christian Lindner

Miniştrii germani de Finanţe, Christian Lindner, şi de Externe, Annalena Baerbock, s-au pronunţat duminică împotriva interzicerii importurilor de gaze, petrol şi cărbune din Rusia, scrie AFP.

Citește aici LIVE UPDATE | Războiul din Ucraina, ziua 12. Ultimele informații

"Trebuie să fim capabili să menţinem (sancţiunile) în timp", a explicat şefa diplomaţiei, Annalena Baerbock, la postul ARD. "Nu foloseşte la nimic dacă în trei săptămâni descoperim că mai avem doar pentru câteva zile de energie electrică în Germania şi, prin urmare, trebuie să anulăm aceste sancţiuni", a adăugat ea.

"Suntem dispuşi să plătim un preţ economic foarte, foarte ridicat", dar "dacă mâine, în Germania sau în Europa, luminile se sting, asta nu va opri tancurile", a adăugat Annalena Baerbock într-un interviu acordat canalului ZDF.

"Dacă aceste sancţiuni ar pune capăt acestui război, le-aş lua imediat", a ţinut ea să adauge.

Citește și
Lovitură după lovitură pentru Rusia. După prăbușirea rublei, Germania vrea să-și reducă dependența de gazele rusești
Lovitură după lovitură pentru Rusia. După prăbușirea rublei, Germania vrea să-și reducă dependența de gazele rusești
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit şefului diplomaţiei americane, Anthony Blinken, Statele Unite "discută foarte activ" despre posibilitatea interzicerii importurilor de petrol rusesc.

Ministrul german de finanţe, Christian Lindner, s-a arătat şi el sceptic.

"Nu trebuie să ne limităm capacitatea de a rezista în timp" iar "a decide un embargo unilateral va avea un impact negativ asupra acestei capacităţi", a declarat el pentru jurnalul Bild.

O astfel de interdicţie a importului de gaze şi petrol din Rusia "ar ameninţa pacea socială" în Germania, a afirmat vineri ministrul ecologist al economiei, Robert Habeck.

Cât de dependentă este Germania de gazul rusesc

Germania importă din Rusia 55% din gazul său, 42% din petrolul său, precum şi cărbune, o dependenţă pentru care guvernul şi-a făcut autocritica de la invazia Ucrainei, dar care va dura ani de zile pentru a fi redusă.

Berlinul nu este singura capitală din UE care este foarte reticentă la embargoul asupra energiei fosile din Rusia.

Noi sancţiuni ale G7 împotriva Rusiei ar trebui în prezent "să îi afecteze în principal oligarhii" care "au profitat de Putin", a estimat ministrul de Finanţe într-un interviu acordat canalului ARD.

Ţările din G7 şi-au anunţat vineri într-un comunicat intenţia de a impune "noi sancţiuni dure" împotriva Moscovei, "ca răspuns la agresiunea rusă" împotriva Ucrainei.

"Cei care au profitat de (preşedintele rus Vladimir) Putin şi au furat bogăţiile poporului rus, în special prin corupţie, nu pot profita de averea lor în democraţiile noastre occidentale", a insistat Christian Lindner.

Moscova se vede confruntată deja cu măsuri riguroase care vizează în special izolarea ţării de sistemul financiar internaţional.

Joi, Statele Unite şi Marea Britanie au înscris pe lista lor neagră noi oligarhi apropiaţi Kremlinului deja vizaţi de Uniunea Europeană.

Unul dintre cele mai tangibile acte ale sancţiunilor împotriva elitei ruse a fost sechestrarea, joi, în sudul Franţei, a unui uriaş iaht al oligarhului rus Igor Sechin, preşedintele companiei ruse petroliere de stat Rosneft.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Președintele Germaniei: Războiul din Ucraina ''va dura probabil mult timp''
Președintele Germaniei: Războiul din Ucraina ''va dura probabil mult timp''

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a apreciat joi că războiul ''va dura probabil mult timp'' în Ucraina, unde ofensiva militară rusă a intrat în a doua săptămână, relatează AFP.

Lovitură după lovitură pentru Rusia. După prăbușirea rublei, Germania vrea să-și reducă dependența de gazele rusești
Lovitură după lovitură pentru Rusia. După prăbușirea rublei, Germania vrea să-și reducă dependența de gazele rusești

Sancțiunile date de statele Occidentale împotriva Rusiei își fac deja simțite efectele.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.