FOTO. Turcia își construiește propriul Pentagon, mai mare decât cel american

Recep Erdogan
Getty

Turcia a început construirea unui imens sediu pentru forțele sale armate, fiind poreclit „Pentagonul turcesc”.

Clădirea va fi mai mare decât Pentagonul din SUA, care, în prezent, este cel mai mare complex administrativ din lume, potrivit Insider.

Președintele turc Recep Erdogan a transmis, luni, la ceremonia de inaugurare a lucrărilor, că această clădire va „inspira teamă” inamicilor Turciei.

Complexul se va întinde pe o suprafață de aproape 13 milioane de metri pătrați, în timp ce birourile vor ocupa 890.000 de metri pătrați.

 

Citește și
Recep Erdogan
Erdogan a inaugurat şantierul controversatului "Canal Istanbul". Iniţiativa, criticată de opoziţie şi de apărătorii de mediu
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Birourile Pentagonul din SUA se întind pe 338.879 de metri pătrați, acesta având în jur de 26.000 de angajați.

Pentagonul Turciei va avea o structură concentrică similară „omologului” său american însă aceasta va încorpora steaua și semiluna de pe steagul turcesc.

Clădirea ar urma să fie finalizată până în primăvara lui 2023 și va fi folosit de către forțele armate ale Turciei și de către Ministerul Apărării de la Ankara.

„Vom crea aici o structură care va inspira teamă în inamicii noștri prin alura sa și le va oferi încredere prietenilor noștri”, a mai spus Erdogan.

„Pentagonul turcesc” este văzut de unii ca fiind cel mai nou proiect megaloman al președintelui Recep Erdogan, un fan al marilor proiecte de infrastructură care să arate puterea economică a Turciei, în pofida devalorizării record a lirei turcești.

Un alt astfel de proiect este și canalul Istanbul, puternic contestat de opoziția din Turcia și comunitatea internațională.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
VIDEO. Turcia construieşte un zid de 295 de kilometri împotriva refugiaţilor din Afganistan
VIDEO. Turcia construieşte un zid de 295 de kilometri împotriva refugiaţilor din Afganistan

Turcia a anunţat construcţia unui zid la graniţa cu Iranul, în faţa unui potenţial val de refugiaţi din Afganistan, potrivit News.ro, care citează AFP.

Erdogan a inaugurat şantierul controversatului
Erdogan a inaugurat şantierul controversatului "Canal Istanbul". Iniţiativa, criticată de opoziţie şi de apărătorii de mediu

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a inaugurat sâmbătă şantierul primului pod al proiectului "Canalul Istanbul", un gigantic canal paralel cu strâmtoarea Bosfor, o iniţiativă criticată de opoziţie şi de apărătorii de mediu, relatează AFP.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.