Decizie istorică. Papa Francisc a numit prima femeie la conducerea Guvernatoratului statului Vatican

Decizie istorică. Papa Francisc a numit prima femeie la conducerea Guvernatoratului statului Vatican
Vatican News

Papa Francisc a numit, joi, prima femeie la conducerea Guvernatoratului statului Vatican.

În calitate de secretar general al Guvernatoratului, călugăriţa italiană Raffaella Petrini, în vârstă de 52 de ani, va fi responsabilă de supravegherea operaţiunilor administrative, inclusiv a Muzeelor Vaticanului, a oficiului poştal şi a poliţiei, informează Vatican News.

Aceasta a devenit astfel femeia care deține cea mai înaltă funcţie din cel mai mic stat din lume.

Până acum, acest rol a aparținut în mod tradiţional unui episcop.

Papa Francisc a afirmat, în repetate rânduri, că doreşte ca femeile să joace un rol mai important în Biserica Romano-Catolică.

Citește și
papa
Papa Francisc s-a despărţit ieri de Slovacia printr-o liturghie la care au participat aproape 50.000 de persoane
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Papa Francisc: ”Sunt încă în viață. Unele persoane m-au vrut mort”
Papa Francisc: ”Sunt încă în viață. Unele persoane m-au vrut mort”

Papa Francisc, care a fost operat la colon la începutul lunii iulie, a povestit cu ironie cum unii cardinali s-au reunit imediat în perspectiva unui conclav pentru a-i alege succesorul, relatează marţi AFP şi Reuters.

Papa Francisc s-a despărţit ieri de Slovacia printr-o liturghie la care au participat aproape 50.000 de persoane
Papa Francisc s-a despărţit ieri de Slovacia printr-o liturghie la care au participat aproape 50.000 de persoane

În drum spre Vatican, Papa Francisc a făcut glume legate de intervenția chirurgicală la care a fost supus recent și i-a criticat pe cardinalii care nu vor să se vaccineze.

Papa Francisc, nemulțumit de cuvântările Bisericii catolice din Slovacia. Sunt primele sale vizite după operația de colon
Papa Francisc, nemulțumit de cuvântările Bisericii catolice din Slovacia. Sunt primele sale vizite după operația de colon

Papa Francisc s-a plâns de cuvântările bisericești prea lungi, complicate și reci, când s-a adresat reprezentanților Bisericii catolice din Slovacia. 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.