Cutremur cu magnitudinea 6 raportat vineri seară. Unde s-a produs

seismograf

Un cutremur cu magnitudinea 6 a fost înregistrat, vineri seară, anunță Centrul seismologic euro-mediteranean (EMSC).

Seismul cu magnitudinea 6,0 s-a produs în Nepal, potrivit datelor furnizate vineri de Centrul seismologic euro-mediteranean (EMSC).

Epicentrul cutremurului a fost înregistrat la 47 de kilometri de Dailekh și la 157 de kilometri de orașul indian Bahraigh, lovindu-se la o adâncime de 18 kilometri, a arătat EMSC.

Autorităţile locale au anunţat că există răniţi.

Mai multe case au fost avariate şi există răniţi, a declarat pentru France Presse un responsabil al administraţiei locale, care nu a putut furniza deocamdată un bilanţ, scrie Agerpres.

Citește și
cutremur
Cutremur neobișnuit în România, joi seară. Unde s-a produs
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cutremurul, care s-a produs la ora locală 11:47 (18.02 GMT) la o adâncime de 18 kilometri în districtul slab populat Jumla, a fost resimţit în mai multe oraşe din nordul Indiei, dar şi la New Delhi, la aproape 500 de kilometri.

În noiembrie 2022, un seism cu magnitudinea 5,6 s-a soldat cu şase morţi în districtul Doti, în apropiere de Jumla.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cutremur, vineri, în România. Ce magnitudine a avut și în ce zonă s-a produs
Cutremur, vineri, în România. Ce magnitudine a avut și în ce zonă s-a produs

Un cutremur cu magnitudinea de 3,8 pe Richter s-a produs, vineri, în zona seismică Vrancea, conform informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Cutremur neobișnuit în România, joi seară. Unde s-a produs
Cutremur neobișnuit în România, joi seară. Unde s-a produs

Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs joi seară România, în județul Ialomița, la o adâncime de 15 km, potrivit Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Cutremur cu magnitudinea 6,1, raportat joi dimineață. În ce zonă s-a produs
Cutremur cu magnitudinea 6,1, raportat joi dimineață. În ce zonă s-a produs

Un cutremur cu magnitudinea 6,1 a lovit joi regiunea indoneziană a insulei Timor, zguduind capitala provinciei locale, a anunţat Serviciul de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.