Cu o recesiune care îi bate la ușă, Germania vrea să testeze săptămâna de lucru de patru zile

drum in lucru
IMAGO

În căutarea unui echilibru între nevoia de mână de lucru şi competitivitate, Germania se gândeşte să introducă şi ea săptămâna de lucru de patru zile, o idee care a fost deja studiată în alte ţări europene şi testată de unele companii, transmite AFP.

Subiectul apare însă pe agenda primei economii europene tocmai într-un moment în care se prefigurează spectrul unei recesiuni, ceea ce face patronatul nervos. Alţii văd însă în această criză ocazia unor transformări radicale.

Pentru Maximilian Hermann, weekendul începe vinerea când îşi pune casca pentru a face un tur cu motocicleta prin Alpii bavarezi. La fel ca şi colegii săi, acest manager de proiect în vârstă de 29 de ani a făcut trecerea la săptămâna de lucru de patru zile la începutul anului. Angajatorul său, firma KlimaShop, care se ocupă cu instalarea de pompe de căldura şi sisteme de aer condiţionat la Augsburg, sudul Germaniei, este una din companiile care la începutul anului a decis să treacă la săptămâna de lucru de patru zile şi un total de 38 de ore lucrate, în loc de 40 de ore împărţite de-a lungul a cinci zile. Altfel spus, fiecare din cei 30 de angajaţi ai firmei KlimaShop lucrează în fiecare zi cu o oră şi jumătate mai mult dar au o zi liberă suplimentară în fiecare săptămână, cu acelaşi salariu.

În cursul negocierilor salariale anuale pentru lucrătorii din industria siderurgică, care vor începe la mijlocul lunii noiembrie, puternicul sindicat IG Metall intenţionează să solicite introducerea săptămânii de lucru de patru zile, via o reducere a programului de lucru săptămânal, de la 35 până la 32 de ore, la acelaşi salariu.

Firma de consultanţă în management Intraprenoer va pilota primul mare test vizând săptămâna de lucru de patru zile în Germania, împreună cu organizaţia 4 Day Week Global, care a realizat deja studii similare în alte ţări dezvoltate, în special în Marea Britanie.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Începând din 2024, până la 50 de companii de diferite mărimi şi sectoare ar urma să testeze, timp de şase luni, o reducerea programului de lucru la acelaşi salariu, obiectivul fiind evitarea unei scăderi a productivităţii. Intraprenoer, care a introdus vinerea liberă pentru angajaţii săi încă din 2016, spune că în prezent există 33 de companii care sunt interesate să participe la acest experiment.

Însă exist deja mai multe companii din prima economie europeană care au făcut deja acest pas. Wolfgang Schmidt, fondatorul unei companii care produce maşini unelte la Hamburg, nordul Germaniei, spune că a introdus săptămâna de lucru de 38 de ore încă de la finele lui 2022, pentru a permite celor aproximativ 30 de angajaţi ai săi care fac naveta zilnic să "facă economii de combustibil şi bani".

În oraşul Wedel, din apropiere de Hamburg, administraţia locală a introdus săptămâna de lucru de patru zile pentru a atrage personal "mai competent şi motivat".

Pe lângă un mai bun echilibru între viaţa profesională şi cea privată, precum şi o productivitate crescută, trecerea la săptămâna de lucru de patru zile ar reduce "unul din cele mai ridicate procente de salariaţi care lucrează în regim part-time din Europa", susţine Sophie Jaenicke, responsabilă pentru programul de lucru în conducerea sindicatului IG Metall.

Potrivit unui studiu realizat de fundaţia Hans-Boeckler, 81% dintre germani susţin trecerea la săptămâna de lucru de patru zile.

În timp ce în Belgia angajaţii au dreptul de a cere introducerea săptămânii de lucru de patru zile, încă de la finele lui 2022, în Germania legea permite angajaţilor şi angajatorilor să cadă singuri de acord cu privire la programul de lucru, care poate ajunge până la maxim 48 de ore pe săptămână.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.