Comandant iranian: Bazele SUA se află în raza de acţiune a rachetelor noastre

iran
iStock

Un înalt responsabil militar iranian a avertizat, duminică, Statele Unite că bazele şi navele lor din regiune se află în raza de acţiune a rachetelor iraniene.

„Toată lumea ştie că toate bazele americane şi portavioanele lor, pe o distanţă de până la 2000 de kilometri în jurul Iranului, se află în raza de acţiune a rachetelor noastre”, a afirmat comandantul forţelor aerospaţiale ale Gardienilor revoluţiei din Iranul, Amir Ali Hajizadeh, potrivit agenţiei semioficiale Tasnim.

Comentariile acestuia survin după ce, sâmbătă, secretarul de stat american Mike Pompeo a acuzat Iranul, pe Twitter, că „a lansat un atac fără precedent împotriva aprovizionării energetice mondiale”, după un bombardament cu drone asupra a două instalaţii petroliere din Arabia Saudită.

Atacul, revendicat de rebelii yemeniţi houthi, a declanşat incendii la două instalaţii petroliere ale gigantului Aramco. Secretarul de stat american a susţinut, în mesajul său pe Twitter, că nu există dovezi că atacul a provenit din Yemen, notează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al MAE de la Teheran, Abbas Moussavi, a respins, de asemenea, duminică, acuzaţiile şefului diplomaţiei americane, dând de înţeles că acestea ar avea ca scop să justifice „viitoare acţiuni” împotriva Iranului.

Citește și
Cine sunt cei doi tineri care au ajuns la închisoare în Iran - 6
Cine sunt cei doi tineri care au ajuns la închisoare în Iran, după ce au ridicat o dronă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Astfel de acuzaţii şi remarci sterile şi oarbe sunt de neînţeles şi lipsite de sens”, a declarat Moussavi, într-un comunicat în care menţionează că acestea vizează să „strice reputaţia unei ţări cu obiectivul de a crea un cadru pentru viitoare acţiuni împotriva sa”.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fetiță de 10 ani obligată să se mărite cu un tânăr de 22 ani. VIDEO cu nunta
Fetiță de 10 ani obligată să se mărite cu un tânăr de 22 ani. VIDEO cu nunta

Un video tulburător în care o fetiță de 10 ani se căsătorește cu un tânăr de 22 de ani, în Iran, a fost postat pe rețelele sociale din această țară, provocând un val de indignare.

Cine sunt cei doi tineri care au ajuns la închisoare în Iran, după ce au ridicat o dronă
Cine sunt cei doi tineri care au ajuns la închisoare în Iran, după ce au ridicat o dronă

O tânără din Marea Britanie, cunoscută pentru blog-ul său despre călătorii, a ajuns într-o închisoare din Iran, alături de iubitul său.

Iranul încalcă acordul nuclear și construiește noi centrifuge de uraniu. Reacția SUA
Iranul încalcă acordul nuclear și construiește noi centrifuge de uraniu. Reacția SUA

Agenţia de Energie Atomică a Iranului (OIEA) a anunţat sâmbătă că va folosi centrifuge mai moderne şi mai performante pentru a-şi spori rezervele de uraniu îmbogăţit, informează dpa și EFE.

Mita uriașă pe care SUA au vrut s-o ofere căpitanului petrolierului iranian ca să le dea nava
Mita uriașă pe care SUA au vrut s-o ofere căpitanului petrolierului iranian ca să le dea nava

Statele Unite i-a oferit o sumă uriașă căpitanului petrolierului iranian ”Adrian Darya 1” pentru ca acesta să ducă nava într-un loc de unde americanii să o poată captura, relatează Financial Times.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.