Cel puţin 25 de morţi în Mumbai în urma alunecărilor de teren provocate de ploi torenţiale

Cel puţin 25 de morţi în Mumbai în urma alunecărilor de teren provocate de ploi torenţiale
AFP

Cel puţin 25 de persoane au murit după ce mai multe case s-au prăbuşit în trei suburbii ale oraşului indian Mumbai în urma unor alunecări de teren provocate de ploile torenţiale, au anunţat duminică oficiali locali, relatează Reuters.

Membrii echipelor de salvare au fost văzuţi în timp ce săpau cu mâinile în pământ pentru a recupera trupurile, potrivit imaginilor transmise de posturile de televiziune locale, iar autorităţile au declarat că se aşteapă ca numărul victimelor să crească.

În ultimele 24 de ore, autorităţile indiene au raportat 11 incidente în care case sau ziduri s-au prăbuşit în zona Mumbai.

Într-un cartier, 19 persoane şi-au pierdut viaţa după ce şase colibe situate la baza unui deal s-au prăbuşit una peste alta, au afirmat oficiali ai poliţiei locale. Nouă persoane rănite, care au fost salvate dintre dărâmături, au fost transportate la spital.

Premierul Narendra Modi a transmis condoleanţe într-un mesaj pe Twitter şi a anunţat ajutoare pentru persoanele rănite şi familiile victimelor.

Citește și
trasnet
53 de oameni au murit loviți de un trăsnet în India. Printre victime sunt și copii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mai multe zone din oraş au fost inundate după precipitaţii abundente în ultimele 24 de ore şi transportul feroviar a fost perturbat, paralizând capitala financiară a Indiei.

În oraşul Mumbai precipitaţiile abundente vor continua în următoarele cinci zile, a anunţat duminică serviciul de meteorologie.

Alunecările de teren şi inundaţiile sunt frecvente în timpul sezonului musonic în India, care durează din iunie până în octombrie.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Doliu în lumea filmului. Actrița Surekha Sikri a murit la vârsta de 75 de ani
Doliu în lumea filmului. Actrița Surekha Sikri a murit la vârsta de 75 de ani

Vedeta indiană Surekha Sikri, descrisă ca o "actriță de top" și "o forță a naturii" a murit, vineri, la vârsta de 75 de ani, informează BBC.

53 de oameni au murit loviți de un trăsnet în India. Printre victime sunt și copii
53 de oameni au murit loviți de un trăsnet în India. Printre victime sunt și copii

Zeci de persoane au murit lovite de trăsnet în India, în ultimele 24 de ore.

Scandal în India: Femeile musulmane indiene sunt „de vânzare” pe o aplicație
Scandal în India: Femeile musulmane indiene sunt „de vânzare” pe o aplicație

Zeci de femei musulmane din India s-au trezit duminica trecută că sunt scoase la vânzare prin intermediul unei aplicații.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.