Busculadă la o școală din Kenya. Cel puțin 13 copii au murit și 39 au fost răniți

×
Codul embed a fost copiat

Tragedie într-o şcoală din Kenya, unde cel puţin 14 elevi au murit şi 39 au fost răniţi în urmă unei busculade care s-a produs pe scările din interiorul instituţiei de învăţământ.

Busculada a avut loc la sfârşitul orelor de curs, când copiii se pregăteau să plece acasă. Părinţii care îi aşteptau să iasă de la ore au fost printre primii care au acordat primul ajutor, până la sosirea ambulanţelor.

Unii dintre părinţii copiilor implicaţi în busculadă au văzut momentul în care a avut loc tragedia.

Părinte: „Când am venit să îmi iau copilul, i-am auzit pe elevi strigând după profesorii lor de la etajul de sus: 'profesorii, profesorii'. I-am văzut pe alţii cum cad pe scări, am încercat să urc, şi i-am găst pe mulţi căzuţi.”

Autorităţile au deschis o anchetă, iar la şcoala unde s-a produs tragedia a ajuns chiar ministrul Educaţiei din Kenya.

Citește și
politie
Atac armat într-un apartament din Toronto. Trei morți și cel puțin 2 persoane, rănite
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

George Magoha, ministrul Educaţiei din Kenya: „Sunt cu totul perplex de situaţia care ar fi provocat busculada. Ca şi creştin, aş dori să aflu adevărul indiferent de preţ, iar echipa de anchetă care investighează acest caz va afla adevărul.”

Oficialii nu exclud ipoteza ca busculadă să fi fost provocată de un moment de panică în rândul elevilor, dar deocamdată nu a fost stabilită cauza care a dus la această dramă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Alertă în campusul unei universități. Cel puțin 2 femei au murit și un bebeluș a fost rănit
Alertă în campusul unei universități. Cel puțin 2 femei au murit și un bebeluș a fost rănit

Alertă în campusul unei universităţi din statul american Texas.

Atac armat într-un apartament din Toronto. Trei morți și cel puțin 2 persoane, rănite
Atac armat într-un apartament din Toronto. Trei morți și cel puțin 2 persoane, rănite

Trei persoane au fost ucise şi alte două rănite într-un incident armat care a avut loc vineri noapte într-un apartament închiriat pe platforma Airbnb în centrul metropolei economice canadiene Toronto, a anunţat poliţia, potrivit AFP.

Atac armat în Germania. Șase oameni au fost uciși, atacatorul a fost arestat
Atac armat în Germania. Șase oameni au fost uciși, atacatorul a fost arestat

Şase persoane au fost ucise cu focuri de armă în oraşul Rot am See din sudul Germaniei şi o persoană suspectă a fost arestată, informează dpa, potrivit Agerpres.

Atac armat în SUA. O persoană a fost ucisă și alte șapte au fost rănite
Atac armat în SUA. O persoană a fost ucisă și alte șapte au fost rănite

O persoană a fost ucisă şi alte şapte rănite miercuri în timpul unui incident armat în centrul oraşului american Seattle, au anunţat surse ale poliţiei şi medicale, relatează AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.