Atac masiv cu drone şi rachete asupra Ucrainei. „Echipamentele au fost grav avariate”. Exploziile, auzite din Rep. Moldova

drone rusia
Бєлгородська_NAFO_Bavovna / X

Rusia a lansat în cursul nopţii un puternic atac aerian asupra instalaţiilor energetice din Ucraina, folosind diferite tipuri de rachete şi drone de atac, relatează Ukrainskaia Pravda.  

Apărarea aeriană ucraineană a anunţat că a distrus 84 din cele 99 de ţinte aeriene inamice folosite de Rusia pentru a ataca Ucraina.

Potrivit armatei ucrainene, au fost lansate 60 de drone Shaded, trei rachete Kinjal, două rachete Iskander-M şi patru rachete de croazieră Iskander-K, 9 rachete ghidate X-59 şi 21 de rachete de croazieră X-101/X-555, lansate de la bordul avioanelor.

Armata ucraineană a precizat că forţele sale aeriene au distrus 58 dintre dronele de atac lansate de Rusia şi 26 dintre cele 39 de rachete.

Citește și
atentat moscova
„Proba” deținută de Rusia în cazul atentatului din Moscova pune Vestul pe jar: „Niște vânzători de bălegar”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Chiar dacă mare parte dintre acestea au fost interceptate, atacurile ruseşti au reuşit să lovească centrale termice şi hidroelectrice din centrul şi vestul Ucrainei, a anunţat vineri operatorul Ukrenergo.

Oficialii regionali au declarat că forţele ruseşti au atacat infrastructura din districtul Kamianske, în apropiere de oraşul Dnipro. Cel puţin o persoană a fost rănită, au adăugat aceştia.

Ministrul ucrainean al energiei, German Galuşcenko, a declarat, de asemenea, că au fost atacate instalaţiile energetice din regiunile Dnipropetrovsk, Poltava şi Cerkasî. „Instalaţiile de generare a energiei electrice au fost vizate de drone şi rachete”, a declarat Galuşcenko pe Facebook.

Televiziunea ucraineană a declarat că s-au auzit explozii în regiunile Ivano-Frankiivsk şi Hmelnîţki, precum şi în oraşul Dnipro, în timp ce rachete de croazieră ruseşti au fost reperate în spaţiul aerian ucrainean.

Cea mai mare firmă privată de energie electrică, DTEK, a declarat că cele trei centrale termice ale sale au fost atacate. „Echipamentele au fost grav avariate”, a precizat aceasta pe Telegram. „După ce atacul s-a încheiat, inginerii energeticieni au început imediat să repare daunele”, precizează DTEK.

Distribuitorul ucrainean de energie Iasno a declarat săptămâna aceasta că DTEK a pierdut aproximativ jumătate din capacitatea sa în urma atacurilor cu rachete şi drone ruseşti.

Poliția de Frontieră din Moldova anunță că au fost auzite explozii în Ucraina

Poliția de Frontieră din Republica Moldova a anunțat că, vineri dimineață, la ora 05:40, au fost auzite cel puțin trei explozii pe teritoriul Ucrainei, în timp ce sistemele de monitorizare a spațiului aerian nu au detectat intrări neautorizate.

Autoritățile ucrainene confirmă că incidentele au avut loc în regiunea orașului Novodnestrovsk, aproape de granița cu Republica Moldova, scrie PROTV Chișinău.

Poliția de Frontieră a Moldovei a fost alertată de patrulele SPF Ocnița, SPF Otaci, SPF Cosăuți și SPF Soroca cu privire la explozii auzite pe teritoriul Ucrainei, vineri dimineață. Deși sistemele de monitorizare a spațiului aerian nu au detectat nicio intrare neautorizată, autoritățile ucrainene au confirmat producerea a trei lansări de rachete în regiunea apropiată graniței cu Republica Moldova, în zona orașului Novodnestrovsk.

Cu toate acestea, informațiile privind zborurile de rachete rusești care ar fi survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în timpul nopții anterioare nu au fost confirmate de sistemele de supraveghere și monitorizare, fapt confirmat și de autoritățile ucrainene, au menționat responsabilii Poliției de Frontieră.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
20 de ani de la aderarea României la NATO, „cea mai puternică alianţă politico-militară din lume”
20 de ani de la aderarea României la NATO, „cea mai puternică alianţă politico-militară din lume”

S-au împlinit 20 de ani de la aderarea României la NATO, iar responsabilii Apărării și politicienii s-au întrecut în mesaje care evidențiază garanțiile de securitate pe care ni le oferă Alianța în contextul războiului pornit de Rusia în Ucraina.

„Proba” deținută de Rusia în cazul atentatului din Moscova pune Vestul pe jar: „Niște vânzători de bălegar”
„Proba” deținută de Rusia în cazul atentatului din Moscova pune Vestul pe jar: „Niște vânzători de bălegar”

Rusia a anunţat joi că deţine ”proba” care arată că autorii atentatului soldat cu 143 de morţi în apropiere de Moscova întreţineau legături cu ”naţionalişti ucraineni”, acuzaţii catalogate de către Statele Unite drept ”propagandă absurdă”.

Momentul în care un avion de război rusesc în flăcări se prăbușește în Marea Neagră VIDEO
Momentul în care un avion de război rusesc în flăcări se prăbușește în Marea Neagră VIDEO

Un avion militar rus s-a prăbuşit în largul Peninsulei ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în 2014, iar pilotul a avut timp să se catapulteze, anunţă guvernatorul instalat de către Moscova, relatează AFP.

 

L-au confiscat și pe Dumnezeu. Patriarhul Kiril: Invadarea Ucrainei, războiul sfânt al Rusiei împotriva Occidentului satanist
L-au confiscat și pe Dumnezeu. Patriarhul Kiril: Invadarea Ucrainei, războiul sfânt al Rusiei împotriva Occidentului satanist

Cotropirea Ucrainei reprezintă ”războiul sfânt” dus de Rusia împotriva ”Occidentului satanist”, a decis Consiliul Popular condus de Patriarhul Kiril, un aliat al lui Putin și susținător al războiului care a ucis sute de mii de oameni până acum.

Putin lansează noi amenințări, deranjat de extinderea bazei aeriene românești de la Mihail Kogălniceanu
Putin lansează noi amenințări, deranjat de extinderea bazei aeriene românești de la Mihail Kogălniceanu

Vladimir Putin avertizează că Rusia va doborî toate avioanele F-16 pe care urmează să le primească Ucraina de la aliați. Iar dacă vor zbura de pe aerodromuri din țări terțe, acestea devin ținte legitime, oriunde s-ar afla.  

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.