Atac armat într-un restaurant din California. Trei persoane au fost ucise. VIDEO

atac armanc california
Youtube/ FOX 11 Los Angeles

Un bărbat înarmat a deschis focul, miercuri, într-un bar din California, unde trei persoane au fost ucise şi alte câteva rănite, a anunţat poliţia locală, precizând că suspectul a murit, scrie AFP.

"Confirmăm că patru persoane au murit la faţa locului, inclusiv atacatorul. Şase au fost transportate la spital, cinci cu răni prin împuşcare", a precizat Biroul şerifului din comitatul Orange pe Twitter, citează news.ro.

Autorităţile investighează cazul ca fiind o posibilă dispută domestică între două părţi, a declarat pentru CNN o sursă din cadrul forţelor de ordine.

Împuşcăturile au avut loc la Cook's Corner, un bar şi restaurant din comunitatea Trabuco Canyon, a declarat poliţia.

Citește și
Robert Bowers
Autorul celui mai sângeros atac antisemit din SUA, condamnat la moarte
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Momentul în care un individ deschide focul asupra unor polițiști veniți să ancheteze un accident auto. Un om al legii a murit
Momentul în care un individ deschide focul asupra unor polițiști veniți să ancheteze un accident auto. Un om al legii a murit

Au fost date publicității imagini dramatice cu un atac armat care a vizat, luna trecută, un echipaj de poliție din orașul american Fargo.

Autorul celui mai sângeros atac antisemit din SUA, condamnat la moarte
Autorul celui mai sângeros atac antisemit din SUA, condamnat la moarte

Autorul unui atac armat din 2018 asupra unei sinagogi din Pittsburgh, cel mai sângeros împotriva evreilor din istoria SUA, a fost condamnat la moarte miercuri de un juriu federal, a informat presa americană, preluată de AFP.

Atac asupra unui consulat onorific al Suediei în Turcia: O angajată turcă a fost rănită și este în stare critică
Atac asupra unui consulat onorific al Suediei în Turcia: O angajată turcă a fost rănită și este în stare critică

O angajată turcă a fost grav rănită marţi într-un atac armat asupra consulatului onorific al Suediei din provincia Izmir din vestul Turciei, autorul fiind arestat, potrivit oficialilor şi relatărilor mass-media, scrie AFP.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.