Alegeri locale în Rusia. Mitingurile opoziţiei, reprimate dur în toată ţara

Zeci de mii de oameni, pe străzile din Moscova. Oamenii cer democrație și alegeri libere - 2
Getty

Alegătorii ruşi merg duminică la urne pentru a-şi alege reprezentanţii locali, după o campanie agitată şi una dintre cele mai importante operaţiuni de reprimare judiciară a manifestanţilor în aproape un deceniu, relatează AFP.

Alegerile municipale şi regionale se desfăşoară în toată ţara la o zi de la un schimb istoric de 70 de prizonieri între Rusia şi Ucraina, salutat în unanimitate ca un prim pas către o soluţionare a conflictului care afectează cele două ţări din 2014.

Rezultatele votului vor fi urmărite, potrivit analiştilor, în perspectiva alegerilor parlamentare din 2021 şi vor influenţa viitorul politic al Rusiei, la începutul celui de-al treilea deceniu de când se află la putere preşedintele Putin.

Atenţia va fi îndreptată spre capitala Moscova, unde au avut loc manifestaţii aproape săptămânal în această vară pentru a protesta împotriva eliminării candidaţilor opoziţiei la alegerea parlamentului local.

Alegătorii ruşi sunt chemaţi la urne în peste 5000 de circumscripţii locale, precum şi pentru desemnarea a 16 guvernatori de regiuni şi pentru alegerea parlamentelor locale din 13 regiuni, inclusiv Crimeea, parte a Ucrainei anexată de Rusia în 2014.

Citește și
rusia ucraina prizonierii
Schimb istoric de prizonieri între Rusia și Ucraina. Urale la sosirea avionului în Kiev
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Campania electorală a fost marcată de tulburări, în special la Moscova, unde au avut loc cele mai ample represiuni judiciare din ultimul deceniu: în urma manifestaţiilor - majoritatea neautorizate - în capitală au fost arestaţi aproape 2700 de protestatari. Evenimentele îşi găsesc precedent doar în valul de proteste din 2011-2012, dinainte de revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin, după un mandat de premier.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Schimbul istoric a 70 de prizonieri între Rusia şi Ucraina. Reacția lui Trump și a lui Merkel
Schimbul istoric a 70 de prizonieri între Rusia şi Ucraina. Reacția lui Trump și a lui Merkel

Rusia şi Ucraina au făcut un schimb masiv de prizonieri, primul după 2017, acordul fiind salutat pe Donald Trump și Angela Merkel.

Schimb istoric de prizonieri între Rusia și Ucraina. Urale la sosirea avionului în Kiev
Schimb istoric de prizonieri între Rusia și Ucraina. Urale la sosirea avionului în Kiev

Cele două avioane care transportau prizonieri ucraineni şi ruşi au aterizat sâmbătă pe aeroporturile din Kiev şi respectiv Moscova în cadrul unui schimb fără precedent între cele două ţări.

Șefa comisiei electorale, agresată cu un pistol cu electroşocuri înainte de alegeri
Șefa comisiei electorale, agresată cu un pistol cu electroşocuri înainte de alegeri

Preşedinta comisiei electorale ruse a fost agresată în noaptea de joi spre vineri de un bărbat care i-a pătruns în locuinţă şi a tras asupra ei cu un pistol cu electroşocuri, a anunţat poliţia rusă, relatează AFP.

Vladimir Putin a refuzat să pună capăt oficial celui de-al Doilea Război Mondial
Vladimir Putin a refuzat să pună capăt oficial celui de-al Doilea Război Mondial

Preşedintele rus Vladimir Putin a respins joi posibilitatea încheierii unui tratat de pace între Rusia şi Japonia, care să pună capăt oficial celui de-al Doilea Război Mondial, informează Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.