Ministrul Finanțelor, despre creșterea pensiilor: „Vor crește în fiecare an în perioada următoare”

bani
Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul de Finanţe a declarat că nu are un procent pe care să îl poată avansa privind creşterea pensiilor, însă a adăugat că acestea vor fi majorate în fiecare an, în perioada următoare.

Referitor la creşterea salariul minim, liberalul a spus că vrea să scoată elementul politic din această discuţie, transmite News.ro.

„Ştiţi foarte bine că am spus că pensiile vor creşte în fiecare an în perioada următoare. Vom vedea care va fi dinamica, dar vor creşte în fiecare an. Da, ai nevoie de creştere economică pentru a creşte şi pensiile şi salariile şi creşterea economică se va reflecta în creşterea pensiilor şi a salariilor”, a afirmat Florin Cîţu, întrebat sâmbătă într-o conferinţă de presă dacă această creştere economică a României s-ar putea reflecta în majorarea salariului minim cerută de sindicalişti sau în cea a pensiilor promisă de Guvern.

Chestionat dacă o creştere a salariului minim cu 100 lei brut ar putea fi suportată de economie, ministrul de Finanţe a răspuns: „Aici pot să vă vorbesc doar ca economist. Ştiţi bine că Ministerul Finanţelor nu face parte din acel comitet tripartit, dar trimitem experţi şi acolo.”

„Aş vrea să păstrăm totuşi o formulă pe care să nu o mai modificăm. Vreau să scot elementul acesta de politic din negocierile pe salariul minim. Anul trecut am venit cu o formulă care cred că este foarte bună, e transparentă, toată lumea ştie indicatorii şi o formulă care nu penalizează dinamica salariului minim în ani cum este acesta, în care ai o contracţie sau ai o scădere a economiei. Aş merge pe pastrarea acestei formule şi pentru anii viitori. Altfel, în momentul în care introduci politicul în negociere, acest element politic de subiectivism, atunci apar efecte negative pentru economie pe care nu le putem vedea imediat, dar care au repercursiuni pe viitor”, a adăugat Cîţu.

Citește și
sigla PSD
Promisiunile PSD înainte de alegerile parlamentare. Creșteri de salarii și pensii, scăderea șomajului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Chestionat mai departe dacă are un procent pe care să îl poată avansa pentru creşterea pensiilor, în contextul în care Guvernul a precizat că această majorare nu va fi de 26%, ministrul de Finanţe a replicat: „Nu am un procent pe care să îl pot avansa, doar vă pot spune că vor creşte pensiile în fiecare an în următoarea perioadă.”

Acesta a mai afirmat că nu există în acest moment vreo discuţie la nivelul Ministerului de Finanţe privind un şomaj tehnic în rândul bugetarilor, de anul viitor.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Guvernul a atacat la CCR legea prin care PSD mărește pensiile cu 40%
Guvernul a atacat la CCR legea prin care PSD mărește pensiile cu 40%

Guvernul a atacat, marți, la Curtea Constituțională, legea aprobată în Parlament, prin care PSD a introdus bani în plus pentru profesori și pensionari.

Promisiunile PSD înainte de alegerile parlamentare. Creșteri de salarii și pensii, scăderea șomajului
Promisiunile PSD înainte de alegerile parlamentare. Creșteri de salarii și pensii, scăderea șomajului

Promisiunile PSD adresate populației, înaintea alegerilor parlamentare din 6 decembrie, sunt cuprinse în programul de guvernare al social democraților, lansat miercuri.

Parlamentul a adoptat rectificarea bugetară, cu majorarea pensiilor și bani pentru profesori. Ce pericole există
Parlamentul a adoptat rectificarea bugetară, cu majorarea pensiilor și bani pentru profesori. Ce pericole există

Plenul Parlamentului a adoptat proiectele privind rectificarea bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat pe acest an. Aceste proiecte includ amendamente PSD care prevăd bani în plus pentru pensionari sau profesori.

Lovitură la buget. Deputații din comisiii continuă să susțină creşterea pensiilor cu 40%
Lovitură la buget. Deputații din comisiii continuă să susțină creşterea pensiilor cu 40%

Comisiile de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat miercuri raport de adoptare cu amendamente rectificării bugetare, cu 20 de voturi "pentru" şi unul "împotrivă".

PSD a reintrodus, printr-un amendament, creşterea pensiilor cu 40% şi mărirea salariilor profesorilor în acest an
PSD a reintrodus, printr-un amendament, creşterea pensiilor cu 40% şi mărirea salariilor profesorilor în acest an

Grupul parlamentar al PSD a eliminat, printr-un amendament la proiectul de lege care aprobă ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetară în 2020, formularea care indica o creştere a pensiilor cu 14%, cum a propus Executivul.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.