INS: Inflația anuală a ajuns la 8,5%. Ce alimente și servicii s-au scumpit cel mai mult

×
Codul embed a fost copiat

Institutul Național de Statistică anunță că inflația anuală a ajuns în luna februarie la 8,5%. Practic, cu atât s-au scumpit produsele și serviciile, față de aceeași perioadă, a anului trecut.

După criza energie, războiul din Ucraina va accentua această trendință, avertizează analiștii.

Scumpirile din energie se reflectă tot mai mult în prețurile alimentelor, care au înregistrat o creștere medie de 8,8% în luna februarie, față de aceeași lună a anului trecut.

Cel mai mult s-au scumpit uleiul și cartofii, cu 26 respectiv 30%. Făina și pâinea au prețuri mai mari, cu peste 13% și aproape la fel de mult s-au scumpit și zahărul, peștele sau brânza.

În topul creșterilor de prețuri sunt în continuare gazele naturale, cu un plus de peste 45%, deși au fost măsuri de sprijin acordate populației. Benzina și motorina înregistrează un plus de 27 de procente, în timp ce energia electrică s-a ieftinit, dar comparația este făcută cu prețul deja mare de după liberalizarea pieței.

Citește și
Rubla
După prăbușirea rublei, două monede europene au atins un minim istoric. Temeri de inflaţie la nivel mondial
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La capitolul servicii, cele poștale sunt mai scumpe cu 17%, facturile la apă și salubritate sunt și acestea mai mari, de asemenea biletele de avion.

Și, din păcate, este de așteptat să vedem în continuare scumpiri. De la o inflație de 8,5%, cât este cea din prezent, am putea ajunge în următoarele luni la peste 11%, conform prognozei BNR.

Toate aceste calcule au fost însă făcute înainte de a începe războiul din Ucraina. Viitorul depinde de cum va evolua acest conflict și de ce se va întâmpla cu prețul gazului și cel al petrolului.

În lunile următoare vom vedea ca un efect suplimentar creşteri de preţuri datorate unui nou val din cauza acestui război şi a sancţiunilor împotriva Rusiei. Acum sigur că depinde foarte mult şi cât va mai dura războiul din Ucraina. Dacă va dura mult sigur că şi impactul va fi unul important. Preţurile din energie vor creste primele însă scumpirile nu vor ocoli alimentele de bază pentru că atât Ucraina, cât şi Rusia sunt furnizori importanţi de grâu, orz, materii prime, metale feroase şi neferoase”, a explicat Dragoș Cabat, analist economic.

Mai scumpe vor fi și legumele. Producătorii de roșii, de exemplu, vorbesc de un plus de 20 de procente.

S-a scumpit prețul de vânzare al roșiilor la caserolele de 250 de grame, s-au scumpit cam cu 20 la sută față de anul trecut. Deoarece prețul combustibilului, peleții pe care îi folosim noi pentru căldură, s-au scumpit și ei și anul acesta avem o scumpire chiar dublă față de anul trecut”, a spus Andrei Ianțoc, legumicultor.

Pentru a ține sub control inflația, este de așteptat ca Banca Națională să majoreze din nou dobânzile.

Rata inflației crește ca și în vară, când BNR ne asigură că e tranzitorie. Se pare că nu a fost așa. De aceea a crescut dobânda cu 0,5 puncte procentuale. De obicei creștea cu 0,25, ceea ce înseamnă că este îngrijorată. Trebuie să ne facem planuri pentru perioada următoare luând în calcul și inflație puțin mai mare”, a declarat Florin Cîțu.

Potrivit analiștilor, inflația ar urma să mai scadă în vară, atunci când și consumul de energie va fi mai mic. În plus, sunt așteptate măsuri de sprijin la nivel european.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Putin: Sancțiunile împotriva Rusiei vor duce la creșterea prețurilor la alimente în întreaga lume
Putin: Sancțiunile împotriva Rusiei vor duce la creșterea prețurilor la alimente în întreaga lume

Vladimir Putin a declarat că sancțiunile împotriva Rusiei ar putea duce la o inflație a prețurilor alimentelor la nivel mondial, deoarece Rusia nu va putea exporta suficiente îngrășăminte.

După prăbușirea rublei, două monede europene au atins un minim istoric. Temeri de inflaţie la nivel mondial
După prăbușirea rublei, două monede europene au atins un minim istoric. Temeri de inflaţie la nivel mondial

Rubla rusească, zlotul polonez şi forintul unguresc au scăzut luni la minime record, în condiţiile în care preţurile petrolului au crescut din cauza speculaţiilor că naţiunile occidentale ar putea interzice ţiţeiul rusesc.

Cum ne putem proteja de efectele economice ale războiului. Analist financiar: „Cuvântul de bază ar trebui să fie prudența”
Cum ne putem proteja de efectele economice ale războiului. Analist financiar: „Cuvântul de bază ar trebui să fie prudența”

Războiul din Ucraina și sancțiunile anunțate de țările occidentale împotriva Rusiei vor afecta economia în toată Europa, spun specialiștii, iar efectele se vor vedea mai devreme sau mai târziu și România.

BNR: Rata anuală a inflaţiei este aşteptată să-şi accentueze puternic creşterea în trimestrul II - până la 11,2% în iunie
BNR: Rata anuală a inflaţiei este aşteptată să-şi accentueze puternic creşterea în trimestrul II - până la 11,2% în iunie

Rata anuală a inflaţiei este aşteptată să-şi accentueze puternic creşterea în trimestrul II din 2022, până la 11,2% în iunie, comparativ cu 8,6% în proiecţia precedentă.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.