Criza energetică ia amploare în Europa. Zece țări au anunțat "alertă timpurie". Cum va fi afectată România

×
Codul embed a fost copiat

Criza energetică ia amploare în Europa. Opririle și întreruperile de gaz rusesc din ultima perioadă au determinat 10 țări să anunțe "alertă timpurie".

Asta înseamnă că există temeri că rezervele de gaze nu ar fi de 80%, până în noiembrie, așa cum au aprobat joi parlamentarii europeni. Cea mai afectată țară este Germania, considerată motorul Europei și un mare consumator industrial de gaze. Noi suntem ceva mai feriți, dar tot vom plăti mai mult, atrag atenția specialiștii.

Tot mai multe țări sunt afectate de întreruperea livrărilor de gaz rusesc sau de reducerea fluxurilor.
12 state au momentan probleme, iar 10 au declarat "alertă timpurie". Cu alte cuvinte, prevăd o criză a aprovizionării cu gaze.

Frans Timmermans, vicepreședintele Comisiei Europene: „Riscul întreruperii complete de gaze naturale este acum mai real ca niciodată. Rusia a transformat energia într-o armă. Toate acestea sunt parte din strategia Rusiei de a submina unitatea noastră.”

Germania, cea mai afectată de întreruperile de gaz rusesc, a activat nivelul de "alertă".

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Este al doilea nivel de criză energetică din mecanismul european, după cel de "alertă timpurie". Din păcate este tot mai aproape de ultimul nivel, cel de urgență, atunci când situația e atât de gravă încât se poate impune raționalizarea consumului de gaze.

Țara trece printr-o criză, au anunțat oficialii, care cred că există riscul să nu poată să umple depozitele pentru iarnă.

Robert Habeck, ministrul german al Economiei și vicecancelar: „Gazprom, sub un pretext de ordin tehnic, a redus săptămâna trecută cantitățile de gaz prin conductă Nord Stream 1 cu 60%. Gazul este o resursă limitată în Germania de acum înainte.”

În timpul verii, când cererea de gaze naturale este mai mică, țările își refac rezervele și încep să umple depozitele, pentru iarnă. La nivel european, depozitele sunt umplute în medie, până la 55%, potrivit datelor oficiale. România a reușit până acum să ajungă doar la 40%, este mult mai puțin decât în alte țări europene, dar în cazul nostru riscurile să nu ajungem la 80%, cât spune în momentul de față legislația europeană, sunt foarte mici.

A început producția de gaze naturale lângă Midia, în Marea Neagră, și de aici vom avea în jur de 1 mld de mc pe an, adică 10% din totalul consumului. În plus, așteptăm gaz și din alte surse, de exemplu american sau azer, prin noul interconector Grecia-Bulgaria.

Mihnea Cătuți, expert energie, EPG: „În momentul de față cred că, deși statele membre nu au avut curajul să ia o sancțiune împotriva Federației Ruse de a opri fluxurile de gaze, trebuie să ne obișnuim cu ideea că cel mai probabil iarna viitoare nu vor mai veni gaze deloc din Federația Rusă, așa că trebuie să ne pregătim pentru acest scenariu. La noi principala problemă va fi prețul, pentru că această penurie care va exista în întreaga Uniune Europeană va pune niște presiuni enorme asupra prețului gazelor naturale, și ne așteptăm probabil la o iarnă chiar mai dificilă din acest punct de vedere decât ultima iarnă.”

Acum este așteaptat un mecanism de cooperare pentru statele din regiune, astfel încât țările care nu-și vor putea umple depozitele să primească sprijin extern.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000 de lei şi 10.000 de lei.

Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern
Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern

Este oficial. Creșterea salariului minim pe economie, de la 1 iulie, vine la pachet cu o sumă mai mare scutită de taxe. 300 de lei nu vor fi taxați, a decis Guvernul.  

Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”
Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”

Mișcare importantă pe piața financiară. Una dintre cele mai mari bănci a ajuns la un acord și va prelua un fond de pensii private. Intră astfel și pe acest segment.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.