Ziua porților deschise în ajunul sărbătorii Marinei a atras puhoi de vizitatori. Copiii au admirat armele

×
Codul embed a fost copiat

Peste 10.000, de turiști au venit sâmbătă în portul militar Constanța la ziua porţilor deschise în ajunul sărbătorii Marinei!

 

Au stat la coadă ca să vadă de aproape un elicopter Puma Naval ori să urce pe fregata Regele Ferdinand. Accesul a fost permis doar celor vaccinați sau celor care au putut face dovada că au trecut prin boală ori au un test negativ. Este cel mai aglomerat weekend pe litoral, din tot sezonul. Aproximativ 300.000 de turiști au umplut plajele, în toate staţiunile!

Ceremoniile dinaintea Zilei Marinei au început la 9.00 fix, apoi, după o oră, portul militar a fost deschis vizitatorilor. Doar copiii sub 12 ani au intrat fără restricții.

„Vă rog să vă dezinfectaţi înainte de a intra şi actele vă rog să le prezentaţi" le spunea un militar vizitatorilor.

Citește și
Ziua Porților Deschise pentru cei care vor să vadă navele de război, înainte de Ziua Marinei
Ziua Porților Deschise pentru cei care vor să vadă navele de război, înainte de Ziua Marinei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„E benefic pentru toată lumea să facă vaccinul. Ne protejăm în primul rând pe noi” spunea un bărbat.

Dacă pe fregata Regele Ferdinand, turiștii au putut urca fără probleme, la manșa elicopterului nu au avut voie. Totuși, cei mici s-au bucurat să poată atinge armamentul.

„Un deget pe trăgaci, patul armei pus pe umăr ferm. Eşti gata? Două focuri! Bravo, foarte bine!" îi spunea un militar puștiului care încerca arma.

„Mereu mi-am dorit, dar cel mai mult mi-am dorit un Glock” mărturisește acesta.

„Multă lume şi multe lucruri de văzut şi de arătat. E bine că se organizează e o schimbare de ritm şi da, e plăcut!” spunea un turist.

Şi în acest an, festivitățile de Ziua Marinei se vor ține fără public. Turiștii vor putea urmări în schimb defilarea navelor militare, a avioanelor și elicopterelor, între Constanța și Midia. Vor zbura inclusiv avioanele MIG-21 şi F-16.

Colonel Corneliu Pavel, purtător de cuvânt forţele navale române: „Formaţia navală va fi condusă de fregata Mărăşeşti, va fi urmată de o corvetă, un dragon maritim, o fregată turcească. Formaţia navala va fi survolată de aeronave de luptă ale forţelor navale române, precum şi cele ale partenerilor britanici şi americani.”


Litoralul este ticsit de turiști. Specialiştii din turism estimează că sunt peste 300.000 de oameni la mare, iar asta se vede și cu ochiul liber.

Vremea este bună, apa mării plăcută, iar pentru mâine, meteorologii anunţă o uşoară creştere a temperaturii. Dacă azi au fost 26 de grade Celsius la amiază, mâine vor fi aproape 30.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ziua Marinei Române 2021. Ceremoniile pregătite de autorități
Ziua Marinei Române 2021. Ceremoniile pregătite de autorități

Statul Major al Forţelor Navale organizează în oraşele Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea o serie de activităţi dedicate Zilei Marinei Române, marcată pe 15 august, pentru o parte dintre acestea fiind permisă participarea publicului.

Ziua Porților Deschise pentru cei care vor să vadă navele de război, înainte de Ziua Marinei
Ziua Porților Deschise pentru cei care vor să vadă navele de război, înainte de Ziua Marinei

Turiștii care nu vor putea participa la Ziua Marinei nici în acest an, au ocazia să vadă sâmbătă de aproape navele care vor defila duminică la festivități.

Ziua Marinei Române 2020. Ce evenimente au loc la Constanţa
Ziua Marinei Române 2020. Ce evenimente au loc la Constanţa

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban participă, sâmbătă, la manifestările de Ziua Marinei de la Constanţa. Ceremoniile se vor desfăşura fără spectactori din cauza măsurilor luate pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.