Vacanță la mare, pentru 50 de copii cu rezultate bune la învățătură din Iași. O fundație le-a făcut visul posibil

×
Codul embed a fost copiat

50 de copii şi-au început prima vacanță la mare, un premiu binemeritat, după un an școlar încheiat cu note bune.

Cei mici provin din familii defavorizate din județul Iași, şi de cum au ajuns pe litoral, s-au grăbit să se bucure de valuri şi de briza mării.

Odată ajunşi la mare, primul lucru pe care l-au făcut cei mici a fost să se bălăcească.

 

Timp de 5 zile, cei 50 de copii îşi vor petrece timpul pe litoralul românesc, în staţiunea Mamaia. David şi-a pregătit singur rucsacul, încântat că va face prima baie în apa Mării Negre.

Citește și
corbu
Pe plajele Vadu şi Corbu nu se va mai permite camparea. De ce a fost luată această măsură
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

George David: „Șlapii i-am luat, de plajă, soare şi nisip fierbinte să fie”.

O mamă şi cei 3 copii ai ei au călătorit pentru prima dată în afara comunei. Cel mai mic are puţin peste 1 an, iar Amalia, fetiţa de 5 anişori, a auzit despre mare doar în poveştile de la grădiniţă.

-Abia aştept să văd şi eu acolo, că n-am fost, e prima dată.
-V-aţi fi permis o vacanţă pe litoralul românesc?
-Nu, nu –
mărturisește femeia.

Iar recompensa celor mici este binemeritată - toţi au rezultate bune la învăţătură. Visul juniorilor, care părea de neîndeplinit, a devenit realitate cu ajutorul lui Bogdan Tănasă, ieşeanul care ridică locuinţe pentru familii nevoiaşe, greu încercate de soartă.

Bogdan Tănasă, fondator Casa Share: „O bucurie fantastică, şi merg cu ei ca să îmi umplu bateriile. Acele 5 zile mă încarcă cu bucuria lor, şi pot să merg mai departe să continuăm cu proiectele pe care le facem noi”.

Autocarul a plecat joi noapte din comuna Popricani spre litoral, iar emoţiile au fost pe măsură.

Despărțirea nu a fost ușoară: "De ce plângi, mamă? Lasă că vine înapoi..."

Cel mai tânăr "excursionist" are puţin peste 1 an, iar cel mai mare este un elev de 17 ani.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Stațiunea din România pentru care turiștii renunță la vacanțele în străinătate. Te simți ca în Alpii Elvețieni
Stațiunea din România pentru care turiștii renunță la vacanțele în străinătate. Te simți ca în Alpii Elvețieni

Dacă încă nu v-ați hotărât unde veți petrece vacanța de vară, la mare sau la munte, noi vă propunem o soluție... combinată.

Pe plajele Vadu şi Corbu nu se va mai permite camparea. De ce a fost luată această măsură
Pe plajele Vadu şi Corbu nu se va mai permite camparea. De ce a fost luată această măsură

Mare atenție dacă vă planificați o vacanță pe plajele de la Vadu sau Corbu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.