Un tânăr și părinții săi au murit în aceeași zi de Covid, în Giurgiu

Bolnav COVID

Un bărbat de 36 de ani și părinții săi au murit în aceeași zi de Covid 19. Toți trei erau nevaccinați. Singura care a scăpat este sora bărbatului, ea fiind vaccinată.

”Toți trei au fost internați cu o formă foarte gravă de covid și nu au răspuns la tratament. Părinții au murit la câteva ore distanță, iar băiatul – în cursul nopții. Nu au răspuns la nici un tratament, deși aveam schema de medicație”, a declarat pentru G4Media.ro managerul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, Dragoș Chivu.

Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, a precizat că familia mai avea o fată, cadru medical, care a insistat pentru vaccinare, dar părinții și fratele ei nu au vrut să se imunizeze.

”Din păcate, toate tratamentele au eșuat”, a spus Beianu.

Medicul Dragoș Chivu spune că peste 90% dintre cei internați sunt nevaccinați și că cei vaccinați dezvoltă forme ușoare ale bolii.

Citește și
Spitalul Colțea
16 paturi cu oxigen din secţia medicală a Spitalului Colţea sunt nefolosite. Explicațiile autorităților
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un român care a stat 12 ani în SUA, despre România: „Cum să trăiești într-o țară cu atâtea lipsuri?”
Un român care a stat 12 ani în SUA, despre România: „Cum să trăiești într-o țară cu atâtea lipsuri?”

Un român care a stat 12 ani în SUA, despre România: „Cum să trăiești într-o țară cu atâtea lipsuri?”

16 paturi cu oxigen din secţia medicală a Spitalului Colţea sunt nefolosite. Explicațiile autorităților
16 paturi cu oxigen din secţia medicală a Spitalului Colţea sunt nefolosite. Explicațiile autorităților

16 paturi cu oxigen din secţia medicală a Spitalului Colţea în care ar putea fi trataţi pacienţii după ce au ieşit din ATI COVID şi a căror stare nu permite externarea stau nefolosite.

Accesul în Primăria Tulcea este permis doar celor vaccinați, care au trecut prin boală sau au un test negativ
Accesul în Primăria Tulcea este permis doar celor vaccinați, care au trecut prin boală sau au un test negativ

Accesul în Primăria Tulcea este permis, începând de vineri, doar persoanelor vaccinate, care au trecut prin boală sau au un test negativ COVID, după ce incidenţa în municipiul Tulcea a ajuns la 9,43 la mia de locuitori.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.