Un pacient a murit după ce a căzut de la etajul 3 al Spitalului de Urgență din Târgu-Jiu. Detalii oferite de medici

spital targu jiu
jienii.ro

Un bărbat în vârstă de 87 de ani, pacient la Spitalul Județean de Urgență Târgiu-Jiu, a căzut de la etajul trei al instituției, sâmbătă noaptea. Acesta a decedat.

IPJ Gorj efectuează cercetări în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar după finalizarea cercetărilor, se vor stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc tragicul eveniment.

„Bărbatul era internat din data de 1 mai, când a fost adus la Unitatea de Primiri Urgențe cu ambulanța, fiind supus unei intervenții chirurgicale la scurt timp. Până pe data de 16 mai, a fost internat în Secția ATI II, pentru recuperare postoperatorie, iar din 16 mai a fost transferat la Chirurgie II, secție situată la etajul 3 al clădirii unității, de pe strada Tudor Vladimirescu”, au anunțat reprezentanții spitalului, potrivit gorjeanul.ro.

Recuperarea postoperatorie a fost lentă, dar starea de sănătate era bună. Potrivit medicului curant, în perioada imediat următoare, pacientul trebuia externat.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Mărturiile uimitoare unor pacienți care s-au trezit în mijlocul operațiilor. „Nu puteam spune medicului că mor”
Mărturiile uimitoare unor pacienți care s-au trezit în mijlocul operațiilor. „Nu puteam spune medicului că mor”

Mai multe persoane care s-au trezit din anestezie în timpul unor operații au povestit pe Reddit ce au simțit. Iată câteva cazuri.

Ce a descoperit o tânără după ce a mers la spital din cauza unei umflături pe gât. Medicii au spus inițial că este o răceală
Ce a descoperit o tânără după ce a mers la spital din cauza unei umflături pe gât. Medicii au spus inițial că este o răceală

O femeie a fost diagnosticată cu cancer la doar o lună după ce un medic a pus pe seama unei răceli o umflătură apărută pe gâtul acesteia.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.