Tatăl băiatului din Olt care a murit strivit de poarta de metal, distrus de durere. Cei doi părinți erau lângă el

×
Codul embed a fost copiat

Un băieţel de trei ani din Olt a murit după ce o poartă metalică, recent montată, a căzut peste el. Părinţii erau lângă copil și spun că nu au apucat să reacționeze pentru că totul s-a petrecut într-o fracţiune de secundă.

Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă.

Poarta metalică, grea de o jumătate de tonă, a fost montată recent şi nu funcţiona prea bine, aşa că tatăl încerca să rezolve problema.

Când a deschis poarta, aceasta s-a prăbuşit peste băieţel.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro


Dorel Nicolae, tatăl:
”Eram eu lângă ea și copilul nu știu cum a venit ca eu nu l-am văzut. Pe role era și s-a desprins de pe role. În rest nu mai știu nimic”.

Familia tocmise recent nişte meseriaşi, care să se ocupe de lucrare.

Adrian Nicolae, unchiul copilului: S-a smuls din conispanele alea. Poarta la cât e de grea cred că are 500 de kg. Eu zic că s-au smuls conispanurile alea, stâlpul fiind subțire și a căzut”.

Deşi în ajutor a fost chemat şi un elicopter SMURD, pentru băieţel nu s-a mai putut face nimic. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Cel mai probabil, îi vor audia şi pe cei care au montat poarta.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.