Surse: Cristian Rizea va executa pedeapsa în regim închis. Când poate fi eliberat condiționat fostul deputat

×
Codul embed a fost copiat

Cristian Rizea, unul dintre cei mai căutați politicieni condamnați definitiv pentru corupție, a ajuns, în noaptea de jos spre vineri, într-o închisoare din țară, dupa ce vreme de 6 ani a fost urmărit internațional.

Fostul deputat fugise la Chișinău și spera că nu va fi extrădat. A fost însă declarat indezirabil în Moldova, din rațiuni de securitate și ordine publică, așa că a fost trimis cu forța acasă, unde are de executat o pedeapsa de 4 ani și 8 luni de închisoare.

Cristian Rizea a fost adus la frontieră în mare taină. Cu câteva ore mai devreme, ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație de la Chișinău au descins în locuința fostului deputat și l-au informat oficial că a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Moldovei. În consecință, a fost expulzat în România.

Declararea drept persoană indezirabilă este o măsură asiguratorie, dispusă împotriva unui străin despre care există indicii temeinice că desfăşoară activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.

Alertată, Poliția de Frontieră l-a preluat pe Rizea din Vamă, iar fostul politician, pe numele căruia există un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost dus sub escortă la cel mai apropiat penitenciar, cel de la Vaslui.

Citește și
Cristian Rizea
Fostul deputat PSD Cristian Rizea, fugit în Republica Moldova, nu va primi acolo azil politic
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Odată ce a pășit în Penitenciarul de la Vaslui, Cristian Rizea a intrat într-o perioadă de carantină ce va dura 21 de zile, iar, în acest răstimp, fostul deputat va afla secretele sistemului penienciar românesc, dar va fi și evaluat medical și educațional.

După cele trei săptămâni, Rizea va afla și regimul în care va trebui să își ispăsească pedeapsa de 4 ani și 8 luni, iar potrivit unor surse oficiale, acest regim va fi unul închis.

Rizea a fost condamnat definitiv de instanța supremă în 2017, la 4 ani și 8 luni pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor. Procurorii DNA l-au acuzat că în 2009 a primit 300.000 de euro de la un om de afaceri american de origine română, ca să îl ajute să pună mâna pe o vilă impresionantă a RAPPS de pe șoseaua Kiseleff și să incheie favorabil un conflict cu Primăria Chiajna.

Fostul deputat a scăpat atunci de arestare prin grija colegilor din parlament impresionați de dorința lui de a adopta un copil, dar a fost obligat de procurorii anticorupție să plătească o cauțiune de un milion și jumătate de lei.

Cristian Rizea a pierdut cetățenia Republicii Moldova

Simțind iminenta condamnare, Rizea a fugit la Cișinău, unde a obținut vremelnic cetățenia Republicii Moldova. A pierdut-o însă în momentul în care autoritățile de la Chișinău au aflat că este condamnat în România. A fost acuzat și de fals în declarații.

Cristian Rizea își poate îndrepta, de acum, atenția și în afara închisorii, spre instanțele de judecată. Fostul deputat va încerca să îî convingă pe judecătorii români să îi recunoască perioada petrecută în arest preventiv la Chișinău ca parte importană din pedeapsa pe care a primit-o definitiv.

El se poate gândi și la o posibilă liberare condiționată, însă nu poate ieși mai devreme de doi ani și jumătate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cristian Rizea a fost expulzat din Republica Moldova. Fostul deputat a fost arestat în România
Cristian Rizea a fost expulzat din Republica Moldova. Fostul deputat a fost arestat în România

Fostul deputat Cristian Rizea, dat în urmărire internaţională de autorităţile române, a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani şi a fost îndepărtat sub escortă.

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, fugit în Republica Moldova, nu va primi acolo azil politic
Fostul deputat PSD Cristian Rizea, fugit în Republica Moldova, nu va primi acolo azil politic

Fostul deputat PSD Cristian Rizea a pierdut procesul împotriva președintelui Republicii Moldova în care a cerut anularea unui decret de respingere a cererii de acordare a azilului politic.

 

 

Fostul deputat Cristian Rizea a pierdut cetățenia Republicii Moldova și poate fi extrădat. Reacția Ministerului Justiției
Fostul deputat Cristian Rizea a pierdut cetățenia Republicii Moldova și poate fi extrădat. Reacția Ministerului Justiției

Fostul deputat Cristian Rizea, condamnat în România pentru trafic de influență și spalare de bani, și-a pierdut cetățenia obținută în Republica Moldova.

Fostul deputat Cristian Rizea, trimis în judecată în Moldova, unde a fugit după condamnarea din România
Fostul deputat Cristian Rizea, trimis în judecată în Moldova, unde a fugit după condamnarea din România

Fostul deputat social-democrat Cristian Rizea își complică situația și în Republica Moldova, acolo unde a fugit după ce în țară a fost condamnat definitiv pentru acuzații de corupție.

Procurorii au stabilit că fostul deputat PSD Cristian Rizea a obţinut ilegal cetăţenia R.Moldova. Riscă 1 an de închisoare
Procurorii au stabilit că fostul deputat PSD Cristian Rizea a obţinut ilegal cetăţenia R.Moldova. Riscă 1 an de închisoare

Procurorii moldoveni au ajuns la concluzia că în procesul acordării cetăţeniei Republicii Moldova pentru fostul deputat român Cristian Rizea au fost comise presupuse ilegalităţi de natură penală, respectiv fals în declaraţii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.