Scandal în Râmnicu Vâlcea. Un tată a amenințat cu arma trei indivizi care ar fi acostat-o pe fiica lui

×
Codul embed a fost copiat

Un incident periculos petrecut în Râmnicu Vâlcea este cercetat de polițiști după ce scena a fost surprinsă de camera instalată pe bordul unei mașini și a devenit publică.  

Agresat de trei indivizi, un bărbat a ripostat cu pistolul. E drept, arma era neletală.

În imagini se observă cum doi bărbați îl lovesc cu pumnii pe un șofer, înainte ca acesta să poată urca în mașină. În ajutorul lor vine și un al treilea ins, care se apropie din spate.

Cel atacat ia din autoturism un pistol cu bile și se întoarce către agresorii săi. Din cercetări a rezultat că omul a tras o singură dată, dar nu și-a nimerit agresorii. Apoi a renunțat la luptă și a plecat.

La final, inamicii au aruncat asupra mașinii sale și cu câteva obiecte. Toți cei implicați în altercație au ajuns la spital, plângându-se că au fost loviți.

Citește și
FBI
Scandal cu primarul New York-ului, Eric Adams. Agenții FBI i-au confiscat pentru câteva zile două telefoane şi un iPad
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În fața polițiștilor însă, niciunul n-a mai vrut să depună plângere. Agenții au deschis, totuși, un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și distrugere.

Șoferul atacat inițial susține că totul a pornit de la faptul că cei trei bărbați au acostat-o pe fiica sa minoră, iar el a sărit să o apere. 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Primar din Gorj, prins înjurând ca la ușa cortului. Edilul a fost amendat după ce a făcut scandal la un meci de fotbal
Primar din Gorj, prins înjurând ca la ușa cortului. Edilul a fost amendat după ce a făcut scandal la un meci de fotbal

Primarul comunei Scoarţa din judeţul Gorj, Ion Stamatoiu, a fost amendat de către Poliţie, după ce a făcut scandal la un meci de fotbal la care a jucat echipa locală.

 

Scandal cu primarul New York-ului, Eric Adams. Agenții FBI i-au confiscat pentru câteva zile două telefoane şi un iPad
Scandal cu primarul New York-ului, Eric Adams. Agenții FBI i-au confiscat pentru câteva zile două telefoane şi un iPad

Agenţii FBI au confiscat dispozitive electronice, inclusiv telefonul mobil, de la primarul oraşului New York, Eric Adams, la începutul acestei săptămâni.

Guvernul va mări pensiile în an electoral cu bani pe care nu-i are. Ministrul Muncii, despre finanțare: „Cu înțelepciune”
Guvernul va mări pensiile în an electoral cu bani pe care nu-i are. Ministrul Muncii, despre finanțare: „Cu înțelepciune”

Legea pensiilor adoptată cu scandal în Guvern va duce la creșteri de taxe pentru populație și firme, dacă nu este modificată. Avertismentul vine chiar din partea ministrului Finanțelor.  

Scandal în coaliția de guvernare din cauza legii pensiilor. Ciolacu, despre Boloș: „Ministrul Finanțelor e mai supărăcios”
Scandal în coaliția de guvernare din cauza legii pensiilor. Ciolacu, despre Boloș: „Ministrul Finanțelor e mai supărăcios”

Legea pensiilor s-a blocat câteva ore bune în calcule, la Guvern și a fost motiv de certuri în coaliția de guvernare. Proiectul ar fi venit de la Ministerul Muncii cu cheltuieli mai mari cu 10 miliarde de lei față de cele așteptate de cei de la Finanțe.

„Un zeflemist”. Scandal de proporții între primarul din Simeria și un funcționar care refuză să fie delegat în altă parte
„Un zeflemist”. Scandal de proporții între primarul din Simeria și un funcționar care refuză să fie delegat în altă parte

Primăria din Simeria s-a transformat în câmp de bătălie. Edilul Iulius Bedea a fost filmat în timp ce țipa la unul dintre consilierii juridici căruia i-a cerut pe un ton ridicat să iasă afară din clădire.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.