Sărăcia i-a împins la o soluție care era să îi coste viața. Ce a pățit o familie din Ialomița

×
Codul embed a fost copiat

O întreagă familie din comuna Armășești, județul Ialomița, a fost la un pas de moarte din cauza neatenției.

Pentru că nu sunt racordați la curent electric, au apelat la un generator pe benzină, care le-a umplut casa de monoxid de carbon. După episoade de vărsături și stări de rău, au cerut ajutor.

Opt persoane, dintre care patru copii, au ajuns la spital.

Familia, formată din 10 membri, se descurcă cu greu, muncind cu ziua prin sat. Singurele surse de venit sigure sunt ajutorul social şi alocaţiile copiilor, care abia dacă le ajung. Ca să nu stea la lumina lumânării, au cumpărat un generator pe benzină. Doar că, din cauza frigului, au fost nevoiţi să îl bage în holul casei. N-au observat, însă, că acesta emana monoxid de carbon. În doar câteva ore, au început să se simtă tot mai rău.

Niculae Dragoi, bunicul copiilor: "El mergea acolo, generatorul, fără să ne dăm seama de miros, că intră mirosul. Au început să vomite ăştia mici, copii şi fata şi soţia, nevasta şi băieţii."

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Opt persoane din gospodărie au fost transportate de urgenţă la spitalul din Urziceni și se află în stare bună. Doi dintre copii au fost transportaţi la un spital din Bucureşti.

Rudele au rămas înmărmurite când au aflat că toată familia a fost la un pas de moarte.

Proprietarul casei n-a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar a ajuns la audieri.

Ludmila Dascălu, IPJ Ialomiţa: "În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă."

Pentru a evita o posibilă tragedie, familia este nevoită acum să găsească o altă sursă de energie electrică.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.