România a reintrat în mod oficial în posesia a trei brățări celtice extrem de valoroase, vechi de 3000 de ani

×
Codul embed a fost copiat

România a reintrat în mod oficial în posesia a trei brățări celtice, extrem de valoroase. Bijuteriile, vechi de trei mii de ani, au fost descoperite la o licitație de autoritățile judiciare belgiene care au decis că locul lor este aici, în țara noastră!

Cele trei brățări celtice, ce datează din anul 1000 înainte de Hristos sunt deja pe teritoriul României. Au ajuns în țară cu un transport special, după ce luni seară au fost predate de autoritățile belgiene, în cadrul unei festivități la muzeul din Amber.

După aproape cinci ani de discuții, aceste obiecte de podoabă extrem de valoroase sunt din nou în proprietatea statului român.

Vor fi date în custodie Muzeului Național de Istorie a României, acolo unde vor fi refăcute și expertizele. Iată, așadar, se pune capăt unei povești extrem de spectaculoase. O poveste ce a debutat în anul 2020, atunci când două dintre cele trei brățări au apărut pe coperta unei case de licitații din Monaco.

Fuseseră oferite la vânzare pentru prețul de pornire de 80.000 euro până la 100.000 euro, iar la vremea respectivă, arheologii belgieni credeau că au dat lovitura, crezând că aceste obiecte de patrimoniu, aceste podoabe, ar proveni din situri locale.

Citește și
barci, migranti, marea britanie,
Guvernul britanic vrea să monitorizeze migranţii cu brăţări electronice. Surse The Times: „Deja facem asta"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Până la urmă, adevărul a ieșit la iveală. S-au dumirit și belgienii de originea lor românească și, după ce au făcut investigații și s-au soldat la un moment dat inclusiv cu arestarea unui belgian de origine franceză, au ajuns la concluzia că locul acestor obiecte de valoare, care cântăresc fiecare peste 200g de aur masiv, este în România.

De acum, ancheta Parchetului General va continua. Se încearcă identificarea persoanei care a excavat aceste brățări celtice și mai ales a celor care le-au dus peste graniță pentru a fi traficate, acuzații pentru care în România sunt pedepse cu închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Atenție de unde vă cumpărați bijuterii. Alertă din partea Comisiei Europene după descoperirea metalelor grele în compoziție
Atenție de unde vă cumpărați bijuterii. Alertă din partea Comisiei Europene după descoperirea metalelor grele în compoziție

Fiți foarte atenți de unde cumpărați bijuterii. Comisia Europeană a dat zeci de alerte în ultima perioadă pentru mai multe tipuri de cercei, brățări și coliere, care ajung în toate țările de pe continent, în special din China și din Turcia.

Guvernul britanic vrea să monitorizeze migranţii cu brăţări electronice. Surse The Times: „Deja facem asta
Guvernul britanic vrea să monitorizeze migranţii cu brăţări electronice. Surse The Times: „Deja facem asta"

Ministerul de Interne al Regatul Unit ia în considerare monitorizarea cu brăţări electronice a azilanţilor intraţi în ţară ilegal, scrie presa britanică preluată luni de dpa.

Colecția personală de bijuterii a reginei Elisabeta a II-a: De la colierele de perle, la zecile de broșe cu diamante FOTO
Colecția personală de bijuterii a reginei Elisabeta a II-a: De la colierele de perle, la zecile de broșe cu diamante FOTO

Regina Elisabeta a II-a era renumită pentru colecția sa de bijuterii. De la coliere și broșe cu pietre prețioase, până la brățări și cercei, Regina Marii Britanii a adunat sute de bijuterii în colecția sa personală.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.